Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Ilie Bolojan critică decizia CCR în cazul lui Dominic Fritz: „Ridică probleme de principiu” Premierul interimar Ilie Bolojan a avertizat că decizia CCR referitoare la Legea ANI, emisă în cazul lui Dominic Fritz, ridică grave probleme de principiu. Oficialul a subliniat că „vendetele politice” riscă să pericliteze accesarea fondurilor europene și să afecteze credibilitatea internațională a României.
Premierul interimar Ilie Bolojan a reacționat marți la decizia Curții Constituționale privind modificările aduse Legii ANI, spunând că hotărârea „deschide o discuție despre principiile” care trebuie să stea la baza legislației. „Decizia de ieri a Curții Constituționale în cazul modificărilor aduse Legii ANI deschide o discuție despre principii. Faptul că decizia CCR este obligatorie nu înseamnă că nu putem discuta despre efectele ei.
”, a scris el. „Fac aceste precizări legate de cazul lui Dominic Fritz nu pentru că este primar sau președintele USR, ci pentru că sunt în joc niște principii care trebuie să fie valabile pentru toți, indiferent cine suntem și ce funcție ocupăm. ”, a mai precizat Bolojan.
Una dintre mențiunile făcute de premierul interimar este legată de principiul neretroactivității legii. Ilie Bolojan susține că modificarea regulilor după ce o situație s-a consumat poate „ridica semne de întrebare” privind respectarea acestui principiu. „Legea dispune numai pentru viitor.
Așa spune Constituția. Or, a schimba regulile jocului după ce jocul s-a încheiat nu se numește retroactivitate? ”, a scris premierul.
„La fel de important, legea nu trebuie folosită pentru a scoate din funcție o anumită persoană sau pentru a lovi un adversar politic. Până când Dominic Fritz nu a devenit țintă, pe nimeni nu a preocupat o asemenea modificare legislativă și, cu atât mai puțin, de azi pe mâine. Azi este el.
Mâine poate fi altcineva. Tocmai de aceea, principiile trebuie să fie mai importante decât persoana căreia i se aplică. ”, a mai scris Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan a făcut câteva precizări și despre posibilitatea ca disputele politice și modificările legislative făcute în această perioadă să ducă la probleme majore în plan juridic pentru România. „E în neregulă ca reglările de conturi politice să provoace riscul unei noi condamnări a României la CEDO. Aștept motivarea și să aflu dacă, totuși, se poate găși o formă în care declarațiile de avere și interese ale demnitarilor să fie publicate.
”, a scris acesta. Premierul interimar a precizat și că decizia poate afecta angajamentele pe care România și le-a asumat prin PNRR. El speră „că motivarea va fi rapidă, pentru ca Parlamentul să poată pune legea în acord cu decizia și să poată intra în vigoare până la 31 august, pentru a îndeplini jalonul PNRR.
Vendetele politice cresc riscul ca România să piardă bani și credibilitate”.