Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Ilie Bolojan, anunț crucial despre miliardele de euro de la UE Ilie Bolojan a transmis marți că „Parlamentul a aprobat un pachet important de legi necesare pentru îndeplinirea jaloanelor asumate de România prin PNRR”. Prin adoptarea legilor, „evităm penalizări financiare de peste 2,7 miliarde de euro”.
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis, marți, că „Parlamentul a aprobat un pachet important de legi necesare pentru îndeplinirea jaloanelor asumate de România prin PNRR”. Aceste legi adoptate „vizează digitalizarea și eficientizarea activității în cercetare, modernizarea legislației din domeniul apelor, măsuri pentru o mai bună administrare a terenurilor agricole ale statului, dar și accelerarea investițiilor publice, în special în domeniul construcțiilor”, potrivit premierului interimar. „Înainte de vot, fiecare minister și-a pregătit proiectele de lege din domeniile educației și cercetării, mediului și agriculturii.
Aceste proiecte au fost discutate cu reprezentanții Comisiei Europene, care au confirmat că prevederile respectă angajamentele asumate de România”, a precizat Bolojan. Prin adoptarea legilor, „evităm penalizări financiare de peste 2,7 miliarde de euro și ne asigurăm că România nu pierde fonduri europene importante”, afirmă politicianul. În același timp, „noile măsuri vor reduce blocajele administrative”.
Acestea „vor permite implementarea mai rapidă a proiectelor de investiții aflate în derulare”, a mai adăugat acesta. Ilie Bolojan a conchis mulțumindu-le „tuturor parlamentarilor care au susținut aceste proiecte”. De asemenea, a concluzionat cu ideea că „prioritatea noastră este să nu pierdem bani europeni și să finalizăm investițiile de care România are nevoie”.
Citește pe Antena3. ro Armata caută soldați. 7.
000 de posturi sunt scoase la concurs de MApN. Condiții minime: cel puțin 10 clase terminate × Citește pe LongevityMagazine. ro Este inteligența artificială doar un instrument?
S-ar putea să îți schimbe modul în care percepi realitatea Citește pe Fanatik. ro CFR Cluj l-a vândut în Angola pe 350. 000 de euro!
Varga: „Mâine pleacă la noua echipă”.