Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Ilie Bolojan spune că energia lipsă de la Cernavodă este compensată prin producție hidro, eoliană, pe cărbune și prin importuri. Sistemul energetic național este stabil după oprirea controlată a Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, măsură impusă de scăderea debitului Dunării, anunță premeierul interimar Ilie Bolojan.

Acesta a scris, vineri, într-o postare pe Facebok, că sistemul energetic național este stabil după oprirea controlată a Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă. El a afirmat că energia nucleară lipsă, estimată la aproximativ 650 MW, echivalentul a aproape 10% din consumul național, este compensată prin producție hidro, eoliană, pe cărbune și prin importuri. Bolojan a precizat că România a notificat Comisia Europeană cu privire la situația de criză și dispune de o capacitate transfrontalieră de import de aproximativ 4.

000 MW. În plus,el a accentuat că problemele actuale sunt generate atât de seceta din bazinul Dunării, cât și de lipsa investițiilor și a unei strategii pe termen lung în sectorul energetic. „România are nevoie nu doar de stingerea incendiilor.

Are nevoie și de măsuri pe termen lung. Premierul a dat ca exemplu proiectul destinat creșterii debitului Dunării spre Cernavodă, despre care spune că ar fi putut menține centrala în funcțiune și ar fi asigurat aproape 20% din necesarul de energie al țării. „Dacă lucrările proiectate și avizate pentru creșterea debitului Dunării spre Cernavodă ar fi fost prioritizate și nu amânate cu anii, am fi avut centrala nucleară în funcțiune și aproape 20% din necesarul de energie asigurat de aceasta.

Când ai o funcție de răspundere, gândești pe termen lung, faci ceea ce trebuie, nu ceea ce dă bine”, a mai spus premierul interimar. În acest context, Bolojan a anunțat că a semnat decizia de constituire a unui grup interministerial pentru deblocarea proiectului Bala 2, destinat asigurării debitului necesar funcționării reactoarelor de la Cernavodă. „Proiectul cuprinde o serie de lucrări hidrotehnice, lucrări de dragare și lucrări pentru siguranța navigației.

Conform datelor din proiect, realizarea investiției ar permite creșterea nivelului apei pe Dunărea Veche cu peste un metru și aproape o dublare a debitului. Studiul de fezabilitate a fost început în urmă cu 10 ani. Din 2024, proiectul are toate avizele și aprobările, inclusiv Hotărârea de Guvern privind indicatorii.

Din păcate, Ministerul Transporturilor nu l-a considerat prioritar și nu l-a finanțat. Îl prioritizăm, îl deblocăm, reverificăm soluțiile propuse, aducem prețurile la zi și asigurăm finanțarea. Administrația Fluvială de la Galați va organiza licitația pentru proiectare și execuție.

Realist, în 3 ani, am putea finaliza lucrările și asigura apa de răcire atât pentru reactoarele 1 și 2, cât și pentru reactoarele 3 și 4”, a mai spus Bolojan. Citește pe Antena3. ro Copacii ard din interior în Parcul Natural Lunca Mureșului.

Se caută explicații pentru fenomenul misterios, ce a stârnit teorii bizare &times Citește pe LongevityMagazine. ro Cum poți evita să te îngrași din nou după tratamentul cu Ozempic, potrivit experților Citește pe Fanatik. ro „Sunteți invidios pe performanța Craiovei?

” MM Stoica, răspuns furibund.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *