Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată ÎCCJ a decis: zilele de concediu neefectuat nu se pierd dacă angajatorul este de vină. Decizia este obligatorie în toată România O decizie importantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) clarifică situația zilelor de concediu de odihnă neefectuate și poate avea efecte semnificative pentru angajații care au acumulat perioade de concediu restant.
Potrivit deciziei ÎCCJ , dreptul salariatului la compensarea în bani a zilelor de concediu neefectuat poate „supraviețui” chiar și după expirarea perioadei de report de 18 luni, dacă angajatorul nu i-a oferit în mod efectiv posibilitatea de a-și lua concediul. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial la 11 august 2026 și, din acest moment, interpretarea stabilită de Înalta Curte devine obligatorie pentru toate instanțele din România. Problema analizată de ÎCCJ a pornit de la cazul unui fost procuror care a solicitat plata a 146 de zile de concediu de odihnă neefectuat, acumulate în perioada 2008-2020, în timp ce a lucrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și la Consiliul Superior al Magistraturii, conform Stiri pe surse .
În primă instanță, Tribunalul București a apreciat că dreptul era prescris. Fostul procuror a contestat însă soluția, iar dosarul a ajuns la Înalta Curte. Prin hotărârea pronunțată în luna martie și publicată în Monitorul Oficial la 11 august, ÎCCJ a stabilit modul în care trebuie interpretate regulile privind concediul de odihnă neefectuat și compensarea acestuia la încetarea raporturilor de muncă.
Codul muncii prevede că, atunci când salariatul nu poate efectua concediul anual într-un anumit an, angajatorul trebuie să îi acorde posibilitatea de a efectua zilele restante într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor. Compensarea în bani este permisă numai la încetarea contractului individual de muncă. Una dintre cele mai importante clarificări aduse de ÎCCJ privește termenul de prescripție.
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că termenul de prescripție de trei ani pentru cererile privind compensarea în bani a zilelor de concediu neefectuat începe să curgă de la momentul încetării raportului de muncă sau de serviciu. „a) Termenul de prescripție de 3 ani, în cazul cererilor de compensare în bani a zilelelor de concediu neefectuate până la încetarea raporturilor de muncă/de serviciu începe să curgă de la momentul încetării raportului de muncă. ” Instanța supremă a analizat și situația zilelor care depășesc perioada legală de report de 18 luni.
„b) Pentru intervalul care depășește termenul de report de 18 luni, dreptul de a obține compensarea în bani a zilelor de concediu de odihnă subzistă atunci când angajatorul nu a oferit în mod efectiv angajatului posibilitatea de a exercita acest drept și, respectiv, nu există atunci când angajatul s-a abținut să își efectueze concediul anual plătit, deși i s-a oferit această posibilitate. ” Decizia ÎCCJ introduce, practic, o distincție esențială între două situații. Dacă angajatorul nu a oferit în mod concret și efectiv posibilitatea efectuării concediului, expirarea perioadei de 18 luni nu duce automat la pierderea dreptului salariatului.
În schimb, dacă angajatorul a oferit posibilitatea efectuării concediului, iar angajatul a refuzat fără justificare să îl efectueze, dreptul nu mai poate fi invocat în aceleași condiții. Prin urmare, simplul fapt că au trecut 18 luni de la perioada în care concediul trebuia efectuat nu înseamnă automat că zilele respective dispar. ÎCCJ și-a fundamentat interpretarea și pe jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), care a acordat o protecție importantă dreptului la concediu anual plătit.
În decizie sunt menționate cinci cauze în care CJUE a analizat condițiile în care dreptul la concediu poate fi pierdut și situațiile în care acesta trebuie compensat după încetarea raportului de muncă.