Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Eugen Oprina/Programul serii, structurat în jurul a patru compozitori care au fost deopotrivă și pianişti 4 compozitori – interpreți. 4 lucrări care au marcat istoria muzicii.
9 orașe din România. 1 pianist călător: Horia Mihail Luni, 29 iunie 2026, pianistul Horia Mihail a susținut, pe scena Ateneului Român, ultimul concert al ediției a 16-a a Turneului Național Pianul Călător . Sala a fost ocupată în întregime, iar în loja regală s-au aflat numeroşi ambasadori acreditați la București, ai mai multor țări din întreaga lume.
Programul serii, structurat în jurul a patru compozitori care au fost deopotrivă și pianişti , a fost precedat de scurte intervenții ale pianistului, prin care publicul a fost introdus în epoca și biografia fiecărui autor înainte de a-i asculta muzica. „O veritabilă lecție de istorie a muzicii! ”, spunea un spectator la ieșire.
Seara a debutat cu suplețea clasică a lui Mozart , a continuat cu zbuciumul interior al lui Beethoven , a trecut apoi prin amintirile copilăriei evocate de Schumann și s-a încheiat cu o lucrare densă, poetică, semnată Chopin . Pentru bis, Horia Mihail a ales o celebră nocturnă de Chopin, pe care o oferă în mod traditional spectatorilor în finalul concertelor sale. În sală, publicul părea că își tine respirația.
Concertul de la Ateneu a marcat finalul unui parcurs care a pornit pe 4 iunie la Filarmonica din Râmnicu Vâlcea și a continuat la Roman, Iași, Galați, Brașov, Târgu Mureș, Deva și Bistrița, înainte de concertul de încheiere de la București. În fiecare oraș, programul dedicat celor patru compozitori – Sonata nr. 9 în Re major K.
311 de Mozart, Sonata „Lunii” de Beethoven, Kinderszenen de Schumann și Balada a IV-a în fa minor de Chopin – a umplut sălile prin care a trecut turneul. Inițiat în 2011, proiectul Pianul Călător a ajuns, odată cu această ediție, la peste 250 de concerte susținute în întreaga țară. Cele cinci piane călătoare puse la dispoziție de-a lungul timpului de Radio România au rămas pentru perioade mai lungi în Caracal, Deva, Alba Iulia, Tulcea și Roman , contribuind la accesul direct al comunităților din oraşele mai mici ale ţării la muzică clasică interpretată live.
Pianul Călător este un turneu Pro Contemporania din seria Turnee de poveste.