Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Micul Jean, cel mai mic dintre băieți, recita poezii pe scăunel și visa la lumile mari, deși destinul părea să-i pregătească o altă cale La împlinirea a 99 de ani de la nașterea marelui Jean Constantin, marea, portul și scena românească par să păstreze o tăcere plină de reverență în amintirea omului care a adus atâta generozitate și bucurie în sufletele generațiilor de spectatori, dovedind că adevăratul geniu artistic stă în capacitatea rară de a dărui căldură umană într-o lume adeseori grăbită și rătăcită. Marea Neagră are modul ei tainic de a păstra amintirile.
În murmurul valurilor care se sparg de stabilopozii Cazinoului din Constanța se deslușește încă o șoaptă caldă, o replică spusă din adâncul sufletului și o poftă de viață ce pare că nu s-a stins niciodată. Jean Constantin a fost mai mult decât un mare actor de comedie; a fost însăși bucuria simplă, luminoasă, dăruită unui neam care învățase prea des să ofteze. A purtat în priviri lumina caldă a Dobrogei și în inimă generozitatea acelora care știu ce înseamnă munca grea, frigul și lipsurile.
Născut la Techirghiol, pe 21 august 1927, într-o familie binecuvântată cu nouă copii, Constantin Cornel Jean a învățat de mic rânduiala modestiei. Cu tatăl său, Dumitru, de origine macedoneană-albaneză, și mama, Caliopi, purtând în sfeșnicul sufletului obârșia grecească, casă le-a fost adeseori drumul. Au fost anii grei ai războiului, ani în care hăinuțele erau ajustate de la frate la frate, ciorapii purtau cusăturile răbdării materne, iar pâinea se împărțea la mai mulți.
Însă în acea căsuță modestă, unde durerea pierderii atâtor frați la vârste crude nu a reușit să stingă lumina, tatăl aducea mereu gluma, iar mama cânta cu o voce care deschidea cerurile. Micul Jean, cel mai mic dintre băieți, recita poezii pe scăunel și visa la lumile mari, deși destinul părea să-i pregătească o altă cale. Părăsind băncile școlii la doar 16 ani, tânărul Jean nu s-a ferit de asprimea vieții.
A devenit hamal în Portul Constanța. Alături de un alt uriaș al cinematografiei de mai târziu, Ilarion Ciobanu, Jean purta sacii grei de cereale și număra încărcăturile pe vapoare. Se numeau ei înșiși, cu un umor amar și fraged, „șobolanii portului”.
Între praf, transpirație și zgomotul lanțurilor de ancoră, flăcăul visa să se îmbarce într-o bună zi pe un vas și să plece spre capătul lumii. Dar corabia lui avea să fie alta: scena. Tot acolo, printre docheri, a înființat prima sa brigadă artistică, descoperind că o glumă bună poate spăla oboseala unei zile de trudă mai repede decât apa mării.
Au urmat anii de șantier la Bumbești-Livezeni, armata la grăniceri la Turnu Severin și slujbe mărunte, de la creator de modele pentru pantofi de pânză până la normator-salarizator la Medgidia. În anii ’50, pe când încerca să-și facă loc în lumea teatrului, Jean locuia într-un pod fără apă și fără bucătărie al Casei de Cultură din Constanța. Acolo, coborând dimineața în pijama la parter pentru a se spăla, a fost surprins de o delegație oficială.
Întrebat ce caută acolo acel tânăr, răspunsul simplu a adus o repartiție: un apartament mic pe strada Cristea Georgescu, aproape de faleză. Aceea avea să devină ancora lui pentru toată viața. Anul 1957 i-a deschis porțile Teatrului de Stat „Fantasio” din Constanța.
Când Jean Constantin pășea pe scenă, sala se lumina instantaneu. Nu era nevoie de artificii sau decoruri grandioase; era de ajuns un gest, o strâmbătură plină de bunătate sau modul unic în care își potrivea vocea. Publicul îl simțea ca fiind de-al casei.
Marele ecran l-a îmbrățișat repede. Din 1965, când a debutat în „Procesul alb”, și până la seria legendară „Brigada Diverse”, Jean Constantin a creat personaje care au intrat definitiv în folclorul național. Cine îl poate uita pe ghinionistul și simpaticul Patraulea din B.
D. , făcând cuplu impecabil cu Puiu Călinescu și Dem Rădulescu?