BRASOV, ROMANIA - APRIL 26: A view of the bustling historic streets and well-preserved medieval architecture in the city center of Brasov, Romania on April 26, 2026. Situated at the foothills of the Carpathian Mountains, Brasov stands out as one of Romania's most significant historical and cultural hubs. The city's main square (Council Square) and surrounding alleys continue to reflect their authentic medieval character, attracting both local residents and international tourists. Didem Mente / Anadolu/ABACAPRESS.COM

O nouă etapă începe pentru proiectul care a transformat Bucureştiul într-o carte deschisă. După succesul înregistrat în Capitală, proiectul cultural „Harta Literară” revine cu sprijinul unei noi finanţări de la Administraţia Fondului Cultural Naţional, propunându-le pasionaţilor de cultură noi trasee urbane ghidate de ficţiune şi memorie.

Proiectul continuă anul acesta prin extinderea sa în noi oraşe din ţară: Braşovul şi Iaşul vor fi incluse în platforma digitală dedicată geografiei literare. Harta Literară este o platformă digitală interactivă din România care cartografiază locurile care apar în cărţi, spaţiile cu valoare literară şi reperele importante din istoria literaturii. Proiectul uneşte literatura cu oraşul şi propune o nouă formă de explorare culturală, la graniţa dintre ficţiune şi realitate.

La mai puţin de trei luni de la lansarea oficială, proiectul şi-a consolidat poziţia în zona produselor culturale inovatoare, devenind un reper pentru publicul interesat de literatură şi explorare urbană. „Harta Literară e, în sine, un proiect de literaţie, mai ales pentru tineri. Vine cu o formă mai profundă, mai personală, mai contextuală şi, de ce nu, mai jucăuşă de a descoperi şi a înţelege literatura.

Tinerii prind de aici că literatura nu e ceva abstract, ci se leagă de locurile prin care trec zi de zi. Autorii au scris despre cluburile în care merg ei acum, despre parcurile prin care trec, despre cafeneaua de la colţul blocului sau despre licee. Pentru mulţi, descoperirea asta e o formă de apropiere şi, poate, de intimitate cu literatura”, a detaliat pentru ZF Gen Z Cristina Foarfă, iniţiatoarea şi project managerul Hărţii Literare.

Extinderea începe la Braşov, unde Harta Literară se lansează oficial pe 26 iunie, la ora 18:00, la Tipografia. În cadrul evenimentului axat pe literatură şi spaţiu urban, publicul va descoperi noile trasee digitale ale oraşului şi se va întâlni cu scriitorii Simona Popescu, Caius Dobrescu, Florin Dumitrescu, decanul Adrian Lăcătuş şi echipa proiectului, pregătiţi să răspundă curiozităţilor despre culisele acestei cartografieri culturale. „Pentru Gen Z, faptul că vorbim despre o hartă interactivă, digitală, nu despre o broşură sau o listă de lecturi, e ceea ce face proiectul să le pară al lor.

E pe telefon, e construit ca o platformă prin care navighezi, nu ca un material didactic pe care îl primeşti. Practic, întâlnim literatura pe terenul lor, cu instrumentele cu care sunt obişnuiţi, şi abia de acolo construim apropierea”, a mai adăugat pentru ZF Gen Z Cristina Foarfă. Participanţii vor parcurge centrul oraşului Braşov pe urmele unor nume cunoscute ale literaturii române contemporane precum Andrei Bodiu, Marius Oprea, Caius Dobrescu şi Simona Popescu, alături de mentorii lor literari, Alexandru Muşina şi Gheorghe Crăciun.

Participarea la eveniment este gratuită pentru public dar numărul de locuri este limitat. Harta Literară poate stimula turismul cultural în Braşov, provocându-i pe vizitatori şi pe localnici să descopere oraşul dintr-o perspectivă nouă, prin prisma cărţilor şi a scriitorilor care au dat viaţă acelor locuri, subliniază Cristina Foarfă. „Diferenţa faţă de Bucureşti e că aici avem deja un public care vine pentru munte, pentru centrul vechi, pentru weekend.

Pariul nostru e să-l facem să mai zăbovească puţin şi pentru poveştile din spatele locurilor, să transformăm o vizită de-o zi într-un motiv de întoarcere”, a completat ea. Traseul va începe la Liceul „Unirea”, unde cei patru membri ai grupului au fost colegi, şi va continua prin locuri definitorii pentru formarea lor intelectuală şi literară: clădirea Reduta, unde funcţiona „Cercul 19”, Facultatea de Litere, Bulevardul Eroilor, Strada Castelului 104 – locuinţa lui Alexandru Muşina şi punct de întâlnire al tinerilor scriitori, Piaţa Sfatului şi Biserica Neagră.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *