Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Hagi nu are la dispoziție o bază de selecție din care să aleagă liniștit un lot capabil să facă furori împotriva Suediei, Poloniei sau Bosniei. România a avut nouă jucători autohtoni pe teren la Dinamo – FCSB.
Hagi i-a urmărit cu atenție pe cinci dintre ei. La final, selecționerul a plecat cu mai multe semne de întrebare decât certitudini. Singura surpriză a venit de unde se aștepta mai puțin: Pădurariu.
Derby-ul de România trebuia să fie, măcar teoretic, și o mină de aur pentru selecționer. Însă doar nouă români au început meciul pe teren, iar dintre ei cinci erau sub lupa lui Hagi: Opruț, Cârjan și Musi de la Dinamo, plus Târnovanu și Miculescu de la FCSB. Numai că, după 90 de minute, concluzia nu poate fi prea optimistă: Hagi a fost aproape degeaba la derby .
Pentru că vedetele românești ale celor două echipe au fost acoperite de străini. Karamoko și Armstrong au impresionat la Dinamo, Cisotti și Garita au tras pentru FCSB, iar Târnovanu a fost unul dintre puținii români care chiar a arătat că știe ce caută la acest nivel. În rest?
Puțin, foarte puțin. Paradoxal, unul dintre cei mai interesanți români de pe teren nu era printre numele urmărite cu prioritate înaintea meciului. Pădurariu a apărut ca o soluție neașteptată și a lăsat o impresie mai bună decât câțiva jucători despre care se vorbește de ani întregi ca despre viitori oameni de bază ai naționalei.
În afară de fundașii stânga, Opruț și Pădurariu, aproape niciun selecționabil nu a oferit un argument serios pentru convocare. Aici apare partea îmbucurătoare. România suferă de ani buni pe postul de fundaș stânga.
Bancu rămâne o soluție nesigură, iar concurența reală aproape că nu există. Dacă Dinamo n-ar fi câștigat derby-ul, evoluțiile lui Cârjan și Musi ar fi fost probabil discutate mult mai dur. Așa, victoria echipei a acoperit o realitate incomodă: cei doi au fost printre cei mai slabi jucători de pe teren.
Cârjan a avut din nou probleme în a transforma talentul și reputația în eficiență. Musi a fost la fel de șters. Multă alergare, puține idei și aproape nimic care să-l facă pe selecționer să scoată pixul și să spună: „Da, pe ăsta îl vreau la națională”.
Miculescu? Modest. Irimia s-a zbătut, dar a alternat momentele bune cu greșeli și stângăcii de junior care încă învață fotbalul mare.
Singurul român care a confirmat cu adevărat a fost Târnovanu, care a apărat ca pe vremurile bune și a demonstrat încă o dată că postul de portar nu este problema naționalei. Dar la națională îl avem pe Ionuț Radu, așa că Târnovanu poate fi varianta 2-3. Hagi ar fi avut, probabil, cele mai mari așteptări de la oamenii ofensivi.
Miculescu, Cârjan, Musi. Jucători care, în teorie, ar trebui să reprezinte prezentul și viitorul unei naționale obligate să se reinventeze. În practică, derby-ul n-a oferit aproape nimic.
România are nevoie disperată de jucători care să decidă meciuri, să inventeze, să aibă personalitate în ultima treime. Iar Dinamo – FCSB, cel mai important meci intern, ar fi trebuit să fie scena perfectă pentru ca acești jucători să iasă în evidență. N-au făcut-o.
La finalul lunii, România are două meciuri grele: cu Suedia, în deplasare, și cu Bosnia, pe teren propriu. Nu există mari așteptări. Această campanie din Liga Națiunilor va fi un test mult mai serios decât ceea ce a trăit naționala în trecut.
Hagi va avea adversari grei, precum Suedia, Polonia și Bosnia. O diferență uriașă față de perioada în care România lui Lucescu defila prin meciuri cu Kosovo, Cipru și Lituania. Acum nu mai poți ascunde problemele sub trei puncte obținute împotriva unor adversari modești.
Hagi are șansa să construiască o echipă nouă. Dar are și o problemă uriașă: din ce? Momentan, Pădurariu nu a fost inclus în lotul preliminar pentru primele patru meciuri din Liga Națiunilor.
A rămas în circuitul naționalei de tineret. Dar după derby apare inevitabil întrebarea: nu cumva România a găsit noul Raț?