Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată colaj Hepta/„Norvegienii au jucat mai brazilian decât brazilienii” Campionatul Mondial produce șoc după șoc. După Germania și Olanda, iată că și Brazilia este eliminată fără drept de apel, după înfrângerea cu 2-1 în fața Norvegiei, iar pentru o națiune obișnuită să privească trofeul mondial ca pe o obligație și nu ca pe un vis, reacțiile sunt devastatoare.
De la intrarea pe teren, toate camerele au fost îndreptate spre Neymar. A plâns, și-a ascuns fața și a afișat imaginea unui om prăbușit. Totuși, în Brazilia mulți suporteri nu au văzut doar durere.
Au văzut și frustrarea unei vedete care și-a simțit propriul statut amenințat. Pentru o mare parte a fanilor, Neymar a trăit acest moment mai mult ca pe un eșec personal decât ca pe o dramă națională. Iar ceea ce până de curând părea de neclintit începe să se fisureze: mitul Neymar este pe cale să se evapore.
Nici Carlo Ancelotti nu a scăpat de furia tribunelor și a rețelelor sociale. Criticile sunt directe: tentativa de a europeniza jocul Braziliei pare că a șters exact ceea ce făcea această echipă specială. Reacția unui suporter rezumă perfect sentimentul general: „Norvegienii au jucat mai brazilian decât brazilienii”.
Din tabăra Braziliei, doar Vinicius a părut dispus să încerce un dribling, o accelerare sau o fază individuală care să rupă ritmul jocului. În schimb, norvegienii au avut curaj, libertate și inițiativă. Brazilia, paradoxal, a așteptat.
Neymar însuși a părut departe de imaginea fotbalistului care odinioară schimba singur cursul unui meci. Nu a încercat desprinderi explozive, nu a forțat dueluri unu contra unu. În schimb, Erling Haaland a oferit o demonstrație despre ce înseamnă eficiența unui atacant de clasă mondială .
Nu a avut nevoie de multe atingeri și nici de o prezență permanentă în joc. A avut puține intervenții, însă suficiente pentru a decide soarta unui meci uriaș. Iar imaginile cu tatăl său în lojă, alături de familia regală norvegiană, sunt emblematice: nicio reacție de entuziasm, niciun gest euforic.
Aceeași reacție decentă a avut-o și fiul lui pe teren. Anglia pare că începe să scape de vechile traume ale istoriei sale fotbalistice ș i a învins blestemul . Bellingham a înscris două goluri chiar la poarta la care în 1986 Maradona le-a marcat celebrele goluri care au trimis acasă Anglia, meci care a fost atâția ani un coșmar pentru englezi: o „mână a lui Dumnezeu” și un „gol al secolului”, argumente decisive, care înseamnă mult pentru englezi, chiar și pentru cei care nu erau născuți în 1986.
În victoria cu Mexic, Jude Bellingham a strălucit, iar Harry Kane continuă cursa pentru Gheata de Aur a Mondialului. Mexicul a avut momente în care a pus probleme reale, mai ales atunci când a construit rapid și la firul ierbii. Însă în momentul în care a început să trimită mingi înalte în careu a intrat exact în jocul pe care englezii îl stăpânesc cel mai bine.
În această noapte se va decide și ultima pereche din sferturile de finală. Toți ochii vor fi pe Lionel Messi și pe confruntarea Argentina – Egipt. Dar Egiptul nu vine în postura unei victime.
Mohamed Salah pare să joace acest turneu cu o motivație aparte. După ce și-a încheiat aventura extraordinară la Liverpool, atacantul egiptean vrea să lase o amprentă și asupra naționalei și să facă uitate ghinioanele pe care le-a avut la edițiile trecute. Celălalt duel, Columbia – Elveția, se anunță unul dintre cele mai echilibrate meciuri ale optimilor.
Elvețienii au impresionat prin disciplină și pragmatism, însă Columbia a adus la acest Mondial exact ceea ce Brazilia pare că și-a pierdut: libertate, combinații și spectacol. Și mai este un aspect. Columbia încă de pe vremea lui Valerama, Rincon și Valencia, pe care România o învingea la Mondialul din ’94, venea ca mare favorită în ochii sud-americani.
Inclusiv marele Pele o considera mai bună ca Brazilia.