Premierul interimar Ilie Bolojan a comunicat vineri, după ședința de Guvern, că la nivel național, în luna august, va fi stare de alertă ca efect al scăderii producției de energie electrică, din cauza secetei și a debitelor scăzute pe râuri, dar mai ales pe fluviul Dunărea. „Avem o scădere la mai puțin de jumătate a debitelor normale pentru această perioadă.
Suntem la 1. 600 mc/s cu posibilitatea scăderii cu încă 100 mc/s. Ca efect a acestei stări de lucruri, nivelul apei în zona de aducțiune a centralei de la Cernavodă a scăzut.
Am fost puși în situația, zilele trecute, să oprim un prim grup. Aceeași situație este și în Ungaria, deci ne-am redus ambele țări capacitatea de producție pe nuclear la jumătate și pe fondul tendinței de scădere din zilele următoare, există un risc destul de mare să închidem și al doilea grup” , a explicat premierul Bolojan. Premierul interimar a explicat și care este impactul energetic.
„Asta ar însemna că vom pierde aproximativ 20% din producția de energie electrică la nivel național, o producție foarte importantă. pentru că este o producție în bandă, inclusiv în orele de seară, când consumul crește foarte mult. De asemenea, ca urmare a reducerii debitelor și pe râuri, avem o capacitate limitată de a crește producția în hidrocentrale, putând să depășim cu puțin peste 1.
000 MW pe zi. În această situație, față de un consum normal de peste 7. 000 MW, suntem în situația ca în orele de seară să importăm în acest moment aproximativ 1.
700 MW; în condițiile în care s-ar opri și al doilea grup de la Cernavodă, ar însemna încă 650 MW producție în minus, ceea ce înseamnă că ar trebui să importăm peste 2. 500 MW, în așa fel încât să avem sistemul energetic echilibrat”, a mai spus Bolojan. Discuții privind un ajutor de urgență din partea Ucrainei pentru România Premierul interimar a mai anunțat că a purtat discuții cu vicepremierul Ucrainei, Denis Șmîhal, pentru un ajutor de urgență din partea Ucrainei pentru România în orele de seară.
„Am discutat azi cu vicepremierul Ucrainei pentru a ne susține cu producția din una dintre centralele nucleare ale Ucrainei. Translectrica și Nuclearelectrica vor discuta pentru un ajutor de urgență în orele de seară din partea Ucrainei”, a spus Bolojan. Premierul interimar a reluat apelul către populație pentru a economisi energie în special în orele de seară, când consumul este mai ridicat.
„Va fi importantă și economisirea voluntară în orele de seară. Fac un apel către cetățeni, companii, autorități publice să facă planificări de reduceri voluntare. Estimările noastre sunt că pe fondul secetei și în următoarele două săptămâni nu vom avea precipitații importante.
E posibil ca consumul să crească până 8000 de MW pe zi. E o situație prin care trec toate țările din vecinătate. Cererea de energie din importuri este la fel de mare.
Sper să reușim să menținem sistemul național în funcțiune”, a mai spus Ilie Bolojan.
