Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sindicatele acuză Guvernul că promovează legi care vulnerabilizează angajații români Posibilă grevă la metroul bucureștean: „Toată lumea invocă PNRR-ul, dar acesta a fost o politică de trădare! ”.

Sindicatele amenință cu greva generală și blocarea României Profesorii, medicii și funcționarii publici au fost printre cei mai vehemenți susținători ai nevoii de a se renunța la actualul proiect al legii salarizării, cu riscul asumat ca România să piardă cei peste 700 de milioane de euro din PNRR. Acum li se alătură toate sindicatele, pentru că acest proiect dezavantajează toate categoriile de salariați, singurii care au de câștigat fiind șefii numiți politic, din unele instituții. Astăzi, aproape toți sindicaliștii amenință cu greva generală, inclusiv cei de la Metrorex, dacă proiectul va trece în forma actuală, fiind impus de acest guvern sau de următorul.

S-ar putea bloca toată România. După acțiunile sindicatelor din Educație și din Administrație, federațiile sindicale din Sănătate – Sanitas și Solidaritatea Sanitară – au cerut executivului să renunțe la proiectul de lege privind salarizarea sau să modifice prevederile care le scad veniturile, amenințând cu greva generală. Li s-au alăturat federația Silva și Sindicatul Liber Metrou – o grevă la metroul bucureștean fiind un adevărat dezastru pentru toate activitățile din Capitală, pentru că ar paraliza transportul urban.

Președintele sindicatului din Metrorex (USLM), Marian Artimon, a explicat, pentru Jurnalul, că se va merge până la declanșarea grevei generale dacă executivul va menține proiectul legii salarizării în forma actuală. USLM a anunțat, de luni, că li se alătură colegilor sindicaliști din Federația Sanitas, „în demersul acestora față de politica distructivă dusă de Guvernul României”. Sindicaliștii de la metrou resping ideea necesității prevederilor din acest proiect de lege pentru PNRR.

„Toată lumea invocă PNRR-ul, dar acesta a fost o politică de trădare a salariaților din sănătate și nu numai. Nu poți veni după 5 ani de recorduri în creșterea ratei inflației și să spui „tăiem veniturile”, că nu ne mai permitem sau că așa ne-au angajat cei de la USR, față de Europa. O rată a inflației cumulată pe ultimii 5 ani, de peste 40%, iar tu, Guvern al României, vii astăzi să ceri reducerea veniturilor cu 40%.

Cine poate accepta așa ceva? Ce solicită guvernul, prin noul proiect al Legii Salarizării Unitare, este o formă netă de sclavie modernă. USLM nu poate accepta așa ceva, o reducere a veniturilor, când în ultimele 18 luni, rata inflației a fost de peste 15%”, au anunțat sindicaliștii din Metrorex.

Federația „Solidaritatea Sanitară” a arătat că noua lege a salarizării este prezentată public printr-o formulă înșelătoare: creșteri ale salariului de bază care nu se traduc automat în creșteri ale veniturilor lunare totale și, cu atât mai puțin, în creșteri reale ale puterii de cumpărare. Același lucru l-au constatat și profesorii, cărora le scad veniturile cu peste 40%, iar salariații din Romsilva invocă aceleași probleme. În plus, liderii PNL susțin că acest proiect a fost conceput pentru a elimina discriminările dintre salariați, însă toate categoriile de angajați au constatat că aceste discriminări se adâncesc, de fapt.

După ce profesorii au arătat cum li se vor diminua veniturile, în urma aplicării noii legi a salarizării, chiar și după unele modificări care au fost acceptate de executiv, angajații din Sănătate au venit cu o listă de propuneri, pentru a nu se ajunge la întreruperea activității, ca formă de protest: FSSR le solicită un pachet coerent de modificări, nu corecții izolate care lasă în urmă alte categorii de salariați. „Prioritățile care trebuie transpuse în amendamente sunt: Nicio scădere a veniturilor, prin introducerea unei clauze reale de non-regresie, calculată prin raportare la media ultimelor 12 luni și incluzând turele, gărzile și munca în zilele libere.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *