Guvernul a aprobat, joi, repartizarea sumei alocate României în programului SAFE către instituţiile care urmează să implementeze proiectele cuprinse în Planul de investiţii pentru industria europeană de apărare. Repartizarea fondurilor s-a făcut în potrivititate cu Planul de investiții pentru industria europeană de apărare, iar utilizarea sumelor va fi permisă exclusiv pentru realizarea proiectelor sau achizițiilor prevăzute în acest document.

Instituția care primește cea mai mare alocare Potrivit comunicatului emis de Guvern, cea mai mare alocare revine Ministerului Apărării Naționale, respectiv circa 9,7 miliarde de euro. Ministerului Afacerilor Interne îi revin peste 2,1 miliarde de euro, iar Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va beneficia de 4,2 miliarde de euro. Serviciul Român de Informații va primi circa 501 milioane de euro, Serviciul de Telecomunicații Speciale – peste 38,5 milioane de euro, Serviciul de Protecție și Pază – peste 68,1 milioane de euro, iar Serviciul de Informații Externe – circa 32,3 milioane de euro.

Administrația Națională a Penitenciarelor va beneficia, la rândul său, de 33,2 milioane de euro. Potrivit Executivului, planul cuprinde 35 de proiecte. 75% dintre acestea vizează achiziția de echipamente militare, ordine publică și apărare civilă, în timp ce 25% sunt destinate infrastructurii de transport rutier de interes național.

Fondurile SAFE sunt destinate consolidării capacităților de apărare și securitate ale statelor membre, inclusiv prin investiții în industria europeană de apărare și în infrastructura relevantă pentru mobilitatea militară. România a primit prima tranșă de bani în instrumentului de apărare SAFE Miercuri, România a primit prima plată în valoare de 2,5 miliarde de euro prin instrumentul european pentru apărare SAFE, sumă care reprezintă aproximativ 15% din alocarea totală de 16,7 miliarde de euro destinată țării noastre. Potrivit Comisiei Europene, prefinanțarea va permite României să accelereze investițiile prioritare în apărare, să își consolideze reziliența și să își modernizeze capabilitățile militare, în potrivititate cu obiectivele comune ale UE.

Împrumuturile acordate României prin instrumentul european SAFE au o maturitate de 45 de ani și o perioadă de grație de 10 ani. Accesarea următoarelor tranșe va depinde însă de îndeplinirea jaloanelor asumate pentru proiectele și achizițiile finanțate. „Fiecare tranșă următoare depinde de îndeplinirea jaloanelor asumate.

Trebuie să transformăm aceste resurse în proiecte realizate, contracte implementate și investiții care rămân în economia României”, a declarat, joi, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *