Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. În martie, după o întâlnire cu sindicaliștii în aceeași formula ca cea de mâine, Grindeanu promitea că aceste întâlniri vor deveni periodice. În acel moment, PSD mai era încă la guvernare.

„’Problema de fond de început a fost cea legată de lipsa unui dialog pe care ei l-au semnalat cu Guvernul și pe care mi-am angajat că vom încerca să îl reparăm. S-au ridicat diverse teme, cele legate de actualitate, pornind de la lucruri care țin de partea de carburanți, de energie, de SAFE, de legea salarizării, toate lucrurile pe care le vom relua. ” Președintele PSD a avut întâlnire cu sindicatele și pe 22 aprilie.

În aceeași zi, Confederația Sindicală Meridian anunța miting pe 28 aprilie. Nemulțumirile sindicaliștilor erau legate de reformele guvernului Bolojan, de creșterea inflației. Dar și câteva care seamănă cu cele din moțiunea de cenzură depusă de AUR și PSD împotriva guvernului Bolojan.

Mitingul sindical a avut loc exact în ziua în care AUR și PSD au depus la Parlament moțiunea comună de cenzură împotriva guvernului din care PSD făcea parte, pe 28 aprilie. Sindicaliștii din Educație și-au scos oamenii în stradă pe 17 iunie. Au fost mii de sindicaliști din învățământ care au mărșăluit prin București la chemarea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.

Principalul motiv de protest – legea salarizării unitare. „𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐧𝐨𝐮 𝐛𝐚𝐭𝐣𝐨𝐜𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚̆! „Măsurile de austeritate impuse recent și nepăsarea guvernanților față de angajamentele asumate în anii trecuți ne obligă să ieșim din nou în stradă.

Fără o reacție fermă și unitară, drepturile noastre vor fi din nou afectate”, anunța FSLI cu câteva zile înainte de protest. Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că proiectul Legii salarizării va ajunge la grupurile parlamentare și a cerut convocarea unei sesiuni extraordinare pentru adoptarea proiectului. „Din punctul meu de vedere, aceasta va fi o decizie care va trebui adoptată în Parlament şi cred că pentru România, la modul cinstit, cea mai bună formulă este să adoptăm această lege de salarizare unitară, cu toate neajunsurile, cu toate nemulţumirile, aşa cum va ieşi din dialogul, din analiza Comisiei Europene, pentru că dialogul cu partenerii sociali s-a purtat”, a afirmat el.

Teoretic, există un consens între partidele din fosta Coaliție, pentru ca această lege să fie aprobată în termenul agreat cu Comisia Europeană, pentru a nu pierde o importantă tranșă de finanțare prin PNRR, după cum a anunțat A dministrația Prezidenția lă, mediatorul acestui acord. Practic, însă, PSD nu a validat că va vota legea. „Am fost informat și eu că domnul Pîslaru a ajuns la o anvelopă de peste 12 miliarde.

O să vedem. Deocamdată nu am văzut forma pe care a negociat-o, să spunem, în ultimele zile. N-am primit-o.

(…) Haideți să vedem! Prima oară să trimită și să vedem această formă cu anvelopa de peste 12 miliarde. Dar e absolut necesar să ascultăm pe toți cei care sunt, nu știu dacă beneficiari, cei asupra cărora se aplică această lege, toate categoriile, profesori, medici, din sistemul de ordine publică, toți trebuie a fi ascultați pentru că pare în acest moment că nici o categorie socială asupra căreia se aplică această lege nu e mulțumită’, a precizat Grindeanu la Palatul Parlamentului, pe 1 iulie.

Sindicatele au anunțat deja proteste- Sanitas, grevă general ă începând cu 28 iulie.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *