Volvo Cars reduce cu 2.500 de posturi, în principal în zona Göteborg, unde constructorul suedez are sediul istoric și centre de producție. Nu vor fi concedieri directe: reducerea se va face prin plecări voluntare și prin înghețarea aproape totală a angajărilor. E al doilea val de acest fel în mai puțin de doi ani.
Decizia a fost explicată de directorul financiar al companiei, Fredrik Hansson, într-o declarație pentru agenția suedeză de presă TT. „Aspectul important este că vom face acest lucru prin plecări voluntare și printr-o abordare foarte restrictivă a angajărilor”, a spus el.
Formula aleasă ocolește conflictul social al unor disponibilizări colective, dar nu schimbă direcția: compania vrea mai puțini oameni pe statul de plată. Plecările voluntare lasă totuși în mâna angajaților decizia de a rămâne sau nu, iar firma nu controlează ce competențe pierde pe drum.
Anunțul vine la un an după ce, în mai 2025, Volvo Cars a renunțat la aproximativ 3.000 de posturi, mai ales de birou, adică circa 15% din personalul administrativ. Atunci au fost afectați 1.200 de angajați și aproximativ 1.000 de consultanți din Suedia. Tăierile făceau parte dintr-un plan de economii de 18 miliarde de coroane suedeze (aproape 1,9 miliarde de dolari), lansat în aprilie 2025. Restructurarea a costat compania până la 1,5 miliarde de coroane, cu efecte resimțite până în 2026.
„Industria auto traversează o perioadă dificilă”, spunea la acel moment directorul general Håkan Samuelsson. Odată cu planul de economii, Volvo Cars și-a retras prognozele financiare pentru 2025 și 2026, invocând presiunea taxelor vamale asupra sectorului auto.
Pe lângă fabrica din Göteborg, Volvo Cars are uzine în Belgia, Statele Unite și China, plus centre de cercetare la Göteborg și Shanghai. Acționarul majoritar este grupul chinez Geely, care a cumpărat compania de la Ford în 2010, pentru 1,8 miliarde de dolari.
Sursă text și foto: Mediafax — articolul original
