Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. „Atâta timp cât soții și soțiile, hai lasă concubinii și concubinele, nu sunt incluși în legea asta oentru declararea averilor de către demnitari. Și nu vom vota nici împrumuturile SAFE, nu vom vota nimic”, a afirmat George Simion.

Liderul partidului extremist AUR a susținut însă amendamentul care îl vizează personal pe Dominic Fritz și l-a acuzat pe președintele USR că ar fi favorizat datorită etniei: „Doar pentru că e german naturalizat care și-a luat cetățenia în acest an, peste rând, Dominic Fritz trebuie iertat? ” Demnitarii vor fi scutiți de la declararea banilor cash pe care îi dețin, conform unui amendament la legea integrității depus joi în Comisia Juridică din Senat de senatoarea ”suveranistă” Cosmina Cerva și votat de PSD și AUR. Un alt amendament, depus de PSD și votat de AUR și de doi senatori PNL, e îndreptat împotriva președintelui USR Dominic Fritz.

Legea intră în dezbatere și posibil vot final în plenul Senatului joi seară. Citește mai multe aici .

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *