Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Dronă ilegală, doborâtă duminică dimineață în România de un avion militar spaniol F-18. O dronă care a încălcat spațiul aerian al României a fost doborâtă duminică dimineață de un avion militar F-18 spaniol.

Anunțul a fost făcut de șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad. Aeronava spaniolă se afla în serviciul de luptă pe teritoriul României. Generalul nu a oferit, în mesajul său, informații despre tipul dronei sau proveniența acesteia.

Șeful Statului Major al Apărării a prezentat intervenția drept un exemplu concret al funcționării sistemului de apărare colectivă al NATO. „Incidentul din această dimineață arată, dincolo de orice declarație, ce înseamnă apărarea colectivă”, a transmis generalul Gheorghiță Vlad. Acesta a accentuat că militarii aliați dislocați în România se antrenează alături de forțele române, folosesc proceduri comune și pot interveni împreună atunci când situația o impune.

Potrivit generalului, prezența militarilor aliați pe teritoriul României reprezintă nu doar o expresie a solidarității între statele NATO, ci și o capacitate de apărare efectivă, integrată cu cea a Armatei României. „România își apără spațiul aerian. Iar atunci când un pilot spaniol apără cerul României, NATO își îndeplinește misiunea”, a mai transmis șeful Statului Major al Apărării.

Spania participă la misiunile NATO de consolidare a apărării aeriene pe flancul estic al Alianței, militarii și aeronavele aliate fiind integrați în dispozitivul de descurajare și apărare din România.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *