Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Dronă ilegală, doborâtă duminică dimineață în România de un avion militar spaniol F-18. O dronă care a încălcat spațiul aerian al României a fost doborâtă duminică dimineață de un avion militar F-18 spaniol.
Anunțul a fost făcut de șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad. Aeronava spaniolă se afla în serviciul de luptă pe teritoriul României. Generalul nu a oferit, în mesajul său, informații despre tipul dronei sau proveniența acesteia.
Șeful Statului Major al Apărării a prezentat intervenția drept un exemplu concret al funcționării sistemului de apărare colectivă al NATO. „Incidentul din această dimineață arată, dincolo de orice declarație, ce înseamnă apărarea colectivă”, a transmis generalul Gheorghiță Vlad. Acesta a subliniat că militarii aliați dislocați în România se antrenează alături de forțele române, folosesc proceduri comune și pot interveni împreună atunci când situația o impune.
Potrivit generalului, prezența militarilor aliați pe teritoriul României reprezintă nu doar o expresie a solidarității între statele NATO, ci și o capacitate de apărare efectivă, integrată cu cea a Armatei României. „România își apără spațiul aerian. Iar atunci când un pilot spaniol apără cerul României, NATO își îndeplinește misiunea”, a mai transmis șeful Statului Major al Apărării.
Spania participă la misiunile NATO de consolidare a apărării aeriene pe flancul estic al Alianței, militarii și aeronavele aliate fiind integrați în dispozitivul de descurajare și apărare din România.