Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Colecția „Animale din sălbăticie” a ajuns la penultimul număr și acesta este dedicat gazelei lui Thomson, cea mai cunoscută dinte gazele. Trăiește în Africa și este mereu pe fugă, sprintul fiind salvarea sa când este urmărită de un prădător.

Puiul gazelei este foarte descurcăreț și la doar cîteva minute după naștere poate sta pe propriile picioare, iar doar după câteva ore poate chiar alerga alături de mama sa. Cei mici vor afla din revistă cum se hrănesc gazelele în zorii zilei sau la amurg, când este mai răcoare în savană, dar și ce pericole le pândesc. Ei vor descoperi și că există în fiecare turmă femele-santinelă, al căror rol este să avertizeze când apare un pericol.

În ceea ce privește animalele înrudite, există o varietate foarte mare. Citiți ca să aflați informații interesante depre antilopa săritoare, despre antilopa cu cap de capră sau despre antilopa -girafă. Revista este frumos ilustrată și scrisă pe înțelesul copiilor.

Povestea inclusă în acest număr este despre o familie de gazele, în care mama și tatăl-gazelă își învață puiul, printr-o metodă inedită, să alerge în zig -zag, un lucru foarte important în încercarea de a scăpa de prădători. Revista este însoțită de două figurine adorabile – gazela și un pui de râs! „Animale din sălbăticie” este o serie educativă, care îi apropie pe cei mici de natură și îi ajută să înțeleagă rolul și importanța fiecărei viețuitoare pe pământ.

Caută numărul 23– Gazela, la chioșcuri, începând de marți, 18 august, și continuă aventura în lumea fascinantă a animalelor! Preț: 29,99 lei.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *