Cancelarul german Friedrich Merz a afirmat luni că este „profund șocat” de victoria extremei drepte la alegerile regionale din Saxonia-Anhalt, desfășurate cu o zi înainte, potrivit Le Figaro . El a promis că va continua reformele, doar că acestea trebuie să fie mai bine explicate.
„Hotărârea mea este să continui pe calea reformei, fără nicio întrerupere, dar știu că () trebuie să le explicăm mai bine”, a precizat Merz după o întâlnire a conducerii partidului său, CDU. Friedrich Merz a recunoscut că este responsabil pentru înfrângerea care tocmai a avut loc, precizând că ascensiunea electorală a partidului Alternativa pentru Germania (AfD) schimbă jocul „în toată Germania”. „Viitorul țării noastre este în joc, nimic mai puțin.
Renunțarea nu este o opțiune. ”, a precizat Merz, amintind că a fost „ales pentru patru ani” începând din 2025, ceea ce exclude aparent posibilitatea unei demisii. În ceea ce privește victoria partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) în Saxonia-Anhalt, land din estul Germaniei, Merz a precizat că rezultatul trebuie acceptat „într-o democrație”.
El a promis însă că va apăra „Legea fundamentală”, în condițiile în care AfD este acuzată în mod regulat de tendințe autoritare, rasism și legături cu mișcarea neonazistă. „Știm că Germania, datorită istoriei sale, are o responsabilitate specială. Vom păstra întotdeauna ordinea noastră politică și legăturile noastre puternice cu Europa”, a precizat Merz.
AfD are un „mandat de guvernare” Friedrich Merz a precizat că alte două alegeri regionale sunt programate pentru data de 20 septembrie, în Mecklenburg-Pomerania de Vest, în nordul țării, unde AfD conduce în sondaje, și la Berlin, unde CDU, extrema stângă și extrema dreaptă sunt la egalitate. În Saxonia-Anhalt, liderul conservator învins, Sven Schulze, a recunoscut că Alternativa pentru Germania are un „mandat de guvernare”, chiar dacă partidului îi lipsesc trei locuri pentru a obține majoritatea absolută. AfD, partid anti-imigrație și pro-rus, a fost motivul de înfrângere pentru partidul CDU al lui Merz.
Formațiunea a obținut aproape 44% din voturi, față de 17% pentru CDU, în landul estic Saxonia-Anhalt, parte a fostei RDG.