Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life FERMA DUTTON pe SkyShowtime Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!
4Mind Sport 2024 Home » Articole » FOTO Adrian Văncică, într-un rol dramatic în „Nu e locul tău aici”, noul film al regizorului Florin Șerban / Premiera, duminică, în Competiția Oficială a Festivalului de Film de la Locarno FOTO Adrian Văncică, într-un rol dramatic în „Nu e locul tău aici”, noul film al regizorului Florin Șerban / Premiera, duminică, în Competiția Oficială a Festivalului de Film de la Locarno 08 aug. 2026 Florina Adam • Articole –> SHARE: WhatsApp icon Imagine din filmul „Nu e locul tău aici”, regizat de Florin Șerban. Sursa foto: producția filmului Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul „Nu e locul tău aici”, cel mai recent lungmetraj al regizorului Florin Șerban, va avea premiera duminică, 9 august, în Competiția Oficială a Festivalului Internațional de Film de la Locarno.
Rolul principal este interpretat de Adrian Văncică, cunoscut publicului larg din România mai ales pentru personajul Celentano din serialul de comedie „Las Fierbinți”. Noul film spune povestea lui Marius, un chirurg respectat dintr-un oraș de provincie, care își crește singur fiul și descoperă că adolescentul este suspectat de crimă. Din acel moment, tatăl începe să afle despre viața ascunsă a fiului său și descoperă că acesta face parte dintr-o organizație de tineri rasiști care își petrec nopțile vandalizând mașinile parcate ilegal.
Povestea depășește, potrivit prezentării filmului, conflictul clasic dintre generații și investighează relația dintre tată și fiu, dar și trecutul părintelui: „Cum poate fi părinte cel care, la vremea lui, a vrut să schimbe lumea? ”. Rolul lui Marius este interpretat de Adrian Văncică, actor cunoscut în special pentru Celentano, unul dintre personajele emblematice ale serialului „Las Fierbinți”.
Fiul său este interpretat de tânărul Teodor Butănescu, actor pregătit la Școala de Film condusă de regizorul Florin Șerban. Alături de acesta, alți 18 actori de la Școala de Film apar în „Nu e locul tău aici”, pentru cei mai mulți dintre ei acesta fiind primul rol din carieră. Imagine din filmul „Nu e locul tău aici”, regizat de Florin Șerban.
Sursa foto: producția filmului Imagine din filmul „Nu e locul tău aici”, regizat de Florin Șerban. Sursa foto: producția filmului Imagine din filmul „Nu e locul tău aici”, regizat de Florin Șerban. Sursa foto: producția filmului „Nu e locul tău aici” este cel de-al cincilea film din cariera regizorului Florin Șerban.
Regizorul a debutat în lungmetraj cu „Eu când vreau să fluier, fluier”, lansat în 2010 și recompensat la Festivalul Internațional de Film de la Berlin cu Marele Premiu al Juriului – Ursul de Argint și Premiul Alfred Bauer pentru inovație în cinema. Filmul, cu George Piștereanu și Ada Condeescu în rolurile principale, a reprezentat unul dintre succesele internaționale importante ale Noului Cinema Românesc. „Nu e locul tău aici” intră în Competiția Oficială a Festivalului Internațional de Film de la Locarno, unul dintre cele mai vechi festivaluri internaționale de cinema.
De-a lungul istoriei sale, festivalul elvețian a prezentat filme semnate de cineaști precum Roberto Rossellini, Michelangelo Antonioni, John Ford și Spike Lee. Printre regizorii români ale căror filme au fost prezentate la Locarno se numără și Radu Jude.