Italy, Milan - 2007.Giovanni Castellucci, CEO of Autostrade per l'Italia spa. (Credit Image: © Grassani/ROPI via ZUMA Press)

Fostul șef al companiei Autostrade per l’Italia, a fost condamnat, joi, la 12 ani de închisoare. Acesta reprezintă cea mai mare pedeapsă din dosar, potrivit The Guardian.

În 2018, un tronson de 50 de metri al podului Morandi s-a prăbușit, iar mașinile care se aflau pe pod căzut pe depozitele și albia râului aflate sub pasajul suprateran, în urma unei furtuni. În urma prăbușirii, 43 de italieni și-au pierdut viața. Castellucci a fost judecat alături de alte 56 de persoane.

Acesta a fost condamnat pentru complicitate la mai multe capete de acuzare de omor din neglijență. Castellucci va face apel Avocații lui au declarat că vor face apel. Avocații lui Castellucci susțin că acesta s-a bazat pe expertiza inginerilor italieni, deși el ocupa funcția de director general al companiei de administrare a autostrăzilor.

Avocații au clasat verdictul drept „o înfrângere pentru adevăr”. Cu toate acestea, prăbușirea podului care a dus la moartea a 43 de cetățeni reprezintă una dintre cele mai grave tragedii din istoria modernă a Italiei. Toți inculpații au negat comiterea vreunei fapte ilicite.

În total, 32 de persoane au fost condamnate la pedepse cuprinse între un an și 11 luni și 12 ani. Alții au fost fie achitați, fie acuzațiile mai ușoare au fost prescrise. Prăbușirea podului vechi de 51 de ani a șocat Italia și a scos la iveală îngrijorări profunde cu privire la siguranța infrastructurii învechite a țării.

Procurorii au susținut că ani de întreținere neglijată, semnale de avertizare ignorate și întârzieri repetate în lucrările de siguranță au contribuit la prăbușire, precizând că reparațiile esențiale au fost amânate în timp ce operatorul autostrăzii continua să genereze și să distribuie profituri. Podul s-a prăbușit din cauza unui defect din proiectul inițial Apărarea a respins aceste acuzațiile, susținând că dezastrul a fost cauzat de un defect fatal în proiectul inițial al podului, mai precis de ruperea cablului de susținere nr. 9, și că niciun program de întreținere nu ar fi putut preveni prăbușirea.

Sala de judecată a fost aglomerată. Au fost prezenți peste 400 de italieni, rude ale victimelor tragediei, avocați, jurnaliști, dar și italieni de rând care au vrut să audă verdictul. Unii apropiați ai victimelor s-au îmbrățișat și au plâns, după ce judecătorul a citit verdictul în sală.

Alții au spus că au nevoie de timp pentru a accepta decizia instanței.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *