Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase FERMA DUTTON pe SkyShowtime Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!

4Mind Sport 2024 Home » Articole » Fost ofițer SRI, apropiat de Călin Georgescu, afirmații controversate la Iași despre NATO, UE și Holocaust / S-a autodefinit „securist notoriu” Fost ofițer SRI, apropiat de Călin Georgescu, afirmații controversate la Iași despre NATO, UE și Holocaust / S-a autodefinit „securist notoriu” 19 sept. 2026 Florina Adam • Articole –> SHARE: WhatsApp icon Cristian Troncotă, fost ofițer SRI și fost profesor la Academia Națională de Informații, la conferința organizată de Centrul Academic LEU în Hotelul Traian din Iași. Credit: potrivit sursei originale / Ziarul de Iași.

Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Cristian Troncotă, fost ofițer SRI și fost profesor la Academia Națională de Informații, a făcut la Iași o serie de afirmații controversate despre NATO, Uniunea Europeană și deportarea evreilor în Transnistria, relatează Ziarul de Iași . Troncotă s-a referit, în cadrul unei conferințe organizate de Centrul Academic LEU, la Hotel Traian din Iași, și la relația sa cu fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, pe care a spus că îl respectă și cu care a participat la mai multe evenimente publice. Fostul ofițer SRI a prezentat parteneriatul strategic cu Statele Unite drept principalul mecanism de apărare a României și nu NATO, și a afirmat că articolele 4 și 5 ale Tratatului Atlanticului de Nord nu ar fi necesare în actualul context.

Troncotă a spus că i-ar fi transmis această opinie și lui Călin Georgescu, în mai multe conversații telefonice. Afirmația ignoră însă faptul că Statele Unite sunt membre NATO, iar parteneriatul strategic româno-american funcționează în paralel cu apartenența României la Alianța Nord-Atlantică. Articolul 5 al Tratatului NATO stabilește principiul apărării colective, potrivit căruia un atac împotriva unui stat aliat este considerat un atac împotriva tuturor.

Articolul 4 permite consultarea aliaților atunci când securitatea, independența politică sau integritatea teritorială a unui stat membru sunt amenințate. În același discurs, Troncotă a susținut că „UE nu mai există”, în contextul relațiilor dintre Statele Unite și Uniunea Europeană. Cristian Troncotă a făcut și afirmații care contrazic documentarea istorică a Holocaustului din România.

El a susținut că autoritățile române nu ar fi deportat în Transnistria evrei care aveau cetățenie română. „Nu există cetățean evreu cetățean român dus în Transnistria”, a afirmat acesta. Un participant la conferință l-a contrazis din sală, relatează publicația, și i-a spus că propriul său tată s-a numărat printre cei deportați.

Troncotă a invocat și o declarație atribuită Regelui Mihai și o stenogramă a Consiliului de Miniștri din 1942 pentru a argumenta că responsabilitatea regimului condus de Ion Antonescu pentru Holocaust ar fi fost limitată. Afirmațiile sunt contrazise de documentele istorice privind deportările în Transnistria și crimele comise de autoritățile române împotriva evreilor și romilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Istoricul Alexandru Muraru, profesor asociat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a criticat afirmațiile fostului ofițer SRI și a atras atenția că responsabilitatea regimului Antonescu este documentată prin arhive și cercetări istorice.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *