Ordinul ANAF nr. 828/2026 aduce schimbări importante în materia preţurilor de transfer, de la modificarea pragurilor de materialitate şi introducerea obligaţiei de depunere anuală a dosarului pentru marii contribuabili, până la cerinţe suplimentare privind analizele funcţionale şi studiile de comparabilitate.
Noile reguli se aplică tranzacţiilor derulate începând cu anul 2026. Una dintre cele mai importante modificări vizează marii contribuabili, care vor avea obligaţia de a depune anual dosarul preţurilor de transfer la ANAF, prin Spaţiul Privat Virtual, în termen de 30 de zile lucrătoare de la termenul de depunere a declaraţiei anuale de impozit pe profit. „Pentru marii contribuabili, schimbarea esenţială este că dosarul preţurilor de transfer intră efectiv în calendarul anual de potrivitare fiscală.
În cazul în care dosarul nu este depus la termen, acesta va trebui prezentat, în situaţia unei inspecţii fiscale, în maximum cinci zile lucrătoare de la solicitarea autorităţilor, ceea ce presupune ca documentaţia să fie disponibilă într-un interval foarte scurt. Pentru contribuabilii mijlocii şi mici, dosarul va continua să fie prezentat la solicitarea ANAF, în unei inspecţii fiscale, termenul fiind de 30 până la 60 de zile. În acest context, alături de nivelul mai ridicat de detaliu cerut de noile reguli, pregătirea din timp a documentaţiei şi integrarea acesteia în procesele interne de raportare devin cu atât mai importante”, a menţionat Liviu Gheorghiu, Tax Partner, Forvis Mazars în România.
Pentru marii contribuabili, pragul aferent serviciilor scade de la 250. 000 de euro la 100. 000 de euro, iar cel aplicabil tranzacţiilor cu active necorporale, de la 350.
000 de euro la 250. 000 de euro. Pragurile pentru finanţări şi dobânzi, respectiv pentru active corporale, rămân neschimbate.
În cazul contribuabililor mijlocii şi mici, modificările merg în direcţia opusă pentru anumite categorii. Pragul pentru finanţări şi dobânzi creşte de la 50. 000 de euro la 100.
000 de euro, cel pentru active necorporale de la 100. 000 de euro la 150. 000 de euro, iar pentru active corporale de la 100.
000 de euro la 200. 000 de euro. Pragul aferent serviciilor rămâne la 50.
000 de euro. Pragurile se analizează pentru fiecare persoană afiliată şi categorie de tranzacţie, fără TVA. Dosarul va fi considerat incomplet dacă lipsesc elemente esenţiale privind tranzacţiile şi contractele aferente, analiza funcţională, justificarea metodei de stabilire a preţurilor de transfer, analiza de comparabilitate sau datele financiare folosite la calculul indicatorilor de profitabilitate.
De asemenea, trebuie detaliată structura bazei de cost din care se calculează indicatorul de profitabilitate, inclusiv cheltuielile incluse sau excluse. Atunci când partea testată nu este contribuabilul care întocmeşte dosarul, acesta poate anexa un raport al unui auditor independent autorizat care să certifice corectitudinea calculului. O noutate este şi declaraţia pe propria răspundere a contribuabilului privind realitatea şi corectitudinea informaţiilor din dosar, care devine obligatorie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels ZF Live. Roberto Musneci, preşedintele Camerei de Comerţ Italiene pentru România: Incertitudinea politică nu a scos România de pe lista ţărilor în care investim, dar a pus proiectele on hold. Avem nevoie de un guvern cu puteri depline PORR Construct, unul dintre cei mai mari constructori, vine cu un avertisment: Situaţia bugetară tensionată şi costurile ridicate ar putea frâna ritmul de creştere în 2026 România, de la import şi consum la export şi producţie.
Efectul investiţiilor: exportul de pâine, biscuiţi şi croasante a crescut de peste trei ori în ultimul deceniu ZF Agropower.