Acţionarii Foraj Sonde Videle (FOJE), companie din sectorul de foraj petrolier cu o capitalizare de 330 de milioane de lei, au aprobat în adunării generale din 23 iulie majorarea programului de investiţii pentru acest an de la 35 de milioane de euro la 45 de milioane de euro. Suplimentarea bugetului cu 10 milioane de euro a fost motivată de necesitatea acoperirii unor lucrări contractate de societate, fondurile suplimentare urmând să fie direcţionate spre extinderea capacităţilor tehnice prin achiziţii directe sau prin finanţare de noi instalaţii de foraj şi echipamente, potrivit BVB.

Din acţionariatul companiei din judeţul Teleorman face parte antreprenorul Iulian Stanciu, preşedintele eMAG, cu 32,9% din acţiuni prin intermediul vehiculului de investiţii Inspire Asset Management, care ocupă şi un loc în board. Acţiunile FOJE au urcat cu 97% în ultimul an, deci aproape au dublat banii investitorilor în acest interval. Joi, la scurt timp după publicarea hotărârilor acţionarilor, titlurile se apreciau cu 4%, pe tranzacţii de 350.

000 de lei. Societatea a înregistrat venituri din exploatare de 258,3 milioane de lei în 2025, în creştere cu 53% faţă de exerciţiul precedent, în vreme ce rezultatul net a trecut de la un profit de 17,7 milioane de lei la o pierdere de 9,5 milioane. Pentru 2026, emitentul estimează venituri de 332 milioane de lei şi un profit net de 39,6 milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Fondul de investiţii gigantic din umbra mai multor afaceri mari din România: Cum au ajuns americanii de la CVC, cu active de 200 de miliarde de euro sub administrare, să parieze pe retail, sănătate şi wellness în România Cum şi unde s-a construit în Bucureşti în ultimii zece ani, deceniul care a adus aproape 100. 000 de locuinţe noi în oraş. Dezvoltarea urbană a Capitalei cu noi creşe, grădiniţe, şcoli, spitale, parcuri sau şosele nu a ţinut pasul cu dezvoltarea rezidenţială Analiza ZF.

Topul liceelor din Capitală cu cele mai bune rezultate la admitere şi evoluţia lor în timp. Se păstrează rezultatele de la admitere şi la examenul de bacalaureat la liceele de elită din Bucureşti? De la locuri care prind viaţă la experienţe care îi fac pe turişti să rămână mai mult în România.

Dezvoltarea turismului stă şi în mâinile micilor antreprenori Adrian Munteanu, auditor de securitate cibernetică atestat DNSC: România nu are nevoie de instituţii noi şi nici de mai multe hârtii, ci de un DNSC întărit Polonezii de la Polpharma, noii proprietari ai fabricii de medicamente Biofarm, vor să aducă noi medicamente pe piaţa locală după achiziţie Bursă. Poartă în afară pentru companiile de la BVB: acţiunile intră pe platforma americană Interactive Brokers, cu 5 milioane de utilizatori Fără social media până la 15 ani? Franţa spune „da”.

Tu ce părere ai? Ţi-a intrat salariul, dar cât timp îţi ajunge pe parcursul unei luni? AI ajunge şi în artă.

Ce spun despre asta tinerii artişti: „AI poate fi folosită ca o unealtă în pictură, dar e foarte important să ştii tu, ca artist, unde să te opreşti“ România, în prima parte a clasamentului european la vânzările de medicamente. Piaţa locală este de circa 7 mld. euro anual, a 11-a din Europa Sorin Chiriac, cofondator Sense: La export, austeritatea din România poate deveni o oportunitate.

Pe piaţa internă trebuie să fim din ce în ce mai creativi pentru a menţine vânzările Gabriel Merluşcă, CEO, Polytrade Global, companie antreprenorială din domeniul energetic: Cred că partea de cercetare-dezvoltare lipseşte în România, în timp ce în majoritatea statelor dezvoltate se alocă bugete mari pentru acest segment.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *