Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Serviciile medicale „constată în acest moment un focar de cazuri de boala legionarului. Este vorba despre pneumonii cauzate de bacteria Legionella pneumophila”, a anunţat Departamentul Sănătăţii din cantonul Basel-Stadt într-un comunicat.

Pentru moment, 26 de cazuri au fost semnalate. Nouă dintre aceşti bolnavi sunt încă spitalizaţi. „Din păcate, o persoană a decedat, o alta se află în continuare la terapie intensivă”, au precizat autorităţile elveţiene.

Legioneloza este o boală care afectează plămânii, fiind provocată de o bacterie – Legionella. Contaminarea se face prin inhalarea de aerosoli contaminaţi cu această bacterie. Majoritatea cazurilor au fost înregistrate în acelaşi cartier din Basel, însă mai multe cazuri izolate au fost semnalate, de asemenea, în alte sectoare ale acestui oraş, situat lângă graniţa cu Franţa şi cu Germania.

„Apariţia acestui focar sugerează existenţa uneia sau mai multor surse comune de contaminare”, potrivit autorităţilor elveţiene, ale căror investigaţii se concentrează pe turnurile de răcire care funcţionează cu apă. Mai multe măsuri au fost adoptate în ultimele zile. Dintre cele 10 instalaţi analizate în proximitatea focarului epidemiologic, opt au depăşit limita permisă privind concentraţia de bacterii Legionella, inclusiv două turnuri de răcire situate pe acoperişul unei clădiri de birouri, care au dezvăluit prezenţa bacteriei Legionella pneumophila într-o cantitate ridicată şi a căror funcţionare a fost oprită.

Celelalte instalaţii vizate conţineau doar tulpini de Legionella care nu sunt patogene pentru oameni.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *