Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase FERMA DUTTON pe SkyShowtime Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!
4Mind Sport 2024 Home » Analize » Fiul loial al părinților săi: Eșecul scenariului dinastic în România comunistă (Op-ed) Fiul loial al părinților săi: Eșecul scenariului dinastic în România comunistă (Op-ed) 03 sept. 2026 Vladimir Tismăneanu • Analize –> SHARE: WhatsApp icon Vladimir Tismăneanu. Credit foto: CIPRIAN HORD / MEDIAFAX FOTO Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Nu știu dacă Nicu Ceaușescu (1 septembrie 1951-26 septembrie 1996) s-a gândit să-și scrie memoriile.
Declarațiile sale publice de după 1990 au fost rare, prudente și extrem de laconice. Și-a mărturisit sprijinul pentru FSN, dar nu din rațiuni ideologice, ci pur și simplu pentru că acolo mai recunoștea niște nume și niște chipuri. Îi cunoștea personal pe Iliescu, Roman, Brucan, Marțian Dan, Bârlădeanu, Năstase, Mihai Bujor Sion.
Fusese amic cu unii dintre marii îmbogățiți ai tranziției (Copos). Fusese unul dintre protectorii lui Cristoiu. Era amic cu Adrian Păunescu.
În anii ’80, viața sa pendula între gașca utecistă și gașca de cartier. Între Boștină și Serghei Mizil. Între ședințe interminabile și beții iresponsabile.
Între falsa austeritate și sibaritismul de mahala. Menit să-l domesticească, mariajul cu Poliana Cristescu a fost un complet fiasco. În 1969, Gheorghe Apostol fusese zburat din conducere pentru că divorțase cândva de o „veche tovarășă”.
Nicu făcea carieră deși divorțase de o „nouă tovarășă”. Între alte teribile metehne ale tovarășei Lenuța era obsesia de a controla în cele mai mici detalii viețile intime ale propriilor odrasle. Pentru Poliana a avut o slăbiciune specială.
Nu a exprimat regrete, dar nici nu a încercat să justifice crimele și abuzurile comuniste. A recunoscut eșecul istoric al utopiei marxiste, un proiect cu care se identificase el însuși mai degrabă din mimetism obedient, ca un fel de „datorie de familie”, decât din convingere. S-a jucat cu fondurile țării, și-a trăit ultimii ani din pomenile unor foști servitori, inclusiv fostul său barman, les nouveaux riches.
Revoluția din decembrie 1989, cu toate ambiguitățile ei, a pus capăt macabrului scenariu al comunismului dinastic. Cultul delfinului a sucombat in nuce. Într-o discuție cu o jurnalistă din Anglia, cita proverbul latin „Dum spiro spero”.
Ce mai avea de sperat? Era incurabil bolnav, era un om sfârșit. S-a stins din viață, la 45 de ani, într-un spital din Viena.
Favorizat de un mediu corupt și corupător, de concentrarea demențială a puterii în mâinile părinților săi, de abulia morală din jur, Nicu Ceaușescu s-a adaptat perfect rolului ce i-a fost atribuit și a devenit simbolul unei situații caligulare care a sintetizat, de o manieră grotescă, jalnică și delirantă, sufocantă și malignă, tragicomedia comunismului românesc. În 1990, fostul redactor-șef al revistei „Amfiteatru”, Stelian Moțiu, devenit redactor-șef adjunct al cotidianului fesenist „Azi”, m-a invitat să asist la procesul lui Nicu. Fuseserăm colegi de clasă.
Un timp, în adolescența timpurie, chiar prieteni. Vorbeam despre cărți și filme. Plimbări cu bicicleta.
Ne-am urmat fiecare calea. N-am mers la proces. Nicu este un personaj semnificativ din cartea „The Perfect Stalinist”, noua biografie a lui Nicolae Ceaușescu scrisă împreună cu fiul meu Adam.