Incidentul s-a produs pe strada Nisipului, iar polițiștii au intervenit pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Fetița a căzut de la etajul 1 Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, în urma primelor verificări s-a stabilit că fetița ar fi căzut de la balconul unui imobil situat la etajul 1, de la o înălțime de aproximativ patru metri.
Minora a suferit mai multe vătămări corporale și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. A fost preluată conștientă de echipajul medical Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu a transmis că la fața locului a intervenit un echipaj cu medic. La sosirea salvatorilor, copilul era conștient și prezenta un traumatism toraco-abdominal stâng, precum și un traumatism la nivelul bazinului.
După acordarea primelor îngrijiri medicale, fetița a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș pentru investigații suplimentare și tratament. Poliția a deschis un dosar penal Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Anchetatorii urmează să stabilească toate împrejurările în care s-a produs incidentul și dacă au existat eventuale neglijențe care au condus la producerea acestuia.