Federația „Solidaritatea Sanitară” din România a anunțat, duminică, lansarea unei consultări naționale în rândul angajaților din sănătate, aceștia fiind invitați să evalueze impactul proiectului asupra veniturilor lor. Potrivit FSSR, consultarea are ca scop stabilirea unei poziții cu privire la acceptarea sau respingerea ultimei forme a proiectului privind legea salarizării bugetare.

„Prin intermediul acestei consultări angajații sunt chemați să decidă dacă proiectul legii salarizării este sau nu acceptabil, indicând de asemenea dacă el ar genera scăderi ale veniturilor salariale, creșterea acestora sau menținerea veniturilor în plată”, transmite Federația „Solidaritatea Sanitară”. Angajații din Sănătate, invitați să evalueze impactul proiectului asupra veniturilor lor La această consultare publică sunt invitați să răspundă 60. 000 de angajați din sistemul de Sănătate.

Pentru evaluarea impactului financiar, fiecare angajat este invitat să utilizeze Comparatorul salariilor din sănătate, actualizat cu prevederile ultimei variante a proiectului de lege. Ulterior, angajații sunt invitați să completeze un formular de consultare publică, în care să precizeze impactul estimat asupra propriilor venituri. „FSSR consideră că cei mai importanți evaluatori ai oricărei politici publice trebuie să fie beneficiarii ei”, precizează federația în comunicatul de presă.

Abia după centralizarea opiniilor exprimate, Federația a anunțat că își va prezenta poziția față de ultima formă a proiectului legii salarizării. Modificările solicitate de Solidaritatea Sanitară la legea salarizării În paralel, sindicaliștii spun că desfășoară o acțiune de convingere a parlamentarilor pentru modificarea proiectului în ceea ce privește angajații din sănătate. Printre principalele corecții solicitate de FSSR se numără exceptarea unităților din subordinea Ministerului Sănătății de la limita de 20% pentru sporuri și introducerea unui plafon de 30%, despre care federația afirmă că a fost convenit în cadrul negocierilor.

De asemenea, organizația sindicală solicită introducerea unui interval cuprins între 50% și 100% pentru tarifele orare suplimentare aferente muncii în zilele libere și de sărbători legale. FSSR mai cere modificarea limitelor prevăzute la articolul 11, alineatele (3) și (4), la 15%, respectiv 25%, precum și modificarea articolului 34 astfel încât să fie asigurată finanțarea tuturor influențelor salariale. Federația precizează că varianta proiectului de lege utilizată în consultarea națională nu include aceste corecții solicitate de organizația sindicală.

Și Federația SANITAS respinge ultima formă a legii salarizării Vineri, Federația SANITAS a criticat ultima formă a legii salarizării, susținând că documentul introduce noi incertitudini privind veniturile angajaților din Sănătate și Asistență socială și limitează sporurile. Sindicaliștii cer partidelor parlamentare să respingă proiectul în forma actuală și avertizează că suspendarea grevei din Sănătate nu înseamnă încheierea conflictului de muncă. Sindicaliștii din Sănătate susțin că actuala formă a proiectului conține numeroase capcane care pot afecta direct veniturile și predictibilitatea salarizării în Sănătate și Asistență socială.

Federația susține că proiectul nu precizează clar sursa de finanțare și avertizează că stabilirea unei valori de referință „arbitrare” ar putea genera probleme în anii următori. „Sporurile nu reprezintă privilegii. Ele compensează condiții concrete de muncă: ture, muncă continuă în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, risc profesional, expunere, solicitare psihică și fizică și alte situații specifice acestor domenii.

Nu putem accepta o construcție salarială care, sub pretextul reformei și al echității, riscă să producă noi inechități, noi incertitudini și noi pierderi pentru angajați”, transmite SANITAS. Cine câștigă și cine pierde din noua Lege a salarizării Noua variantă a Legii salarizării bugetarilor , discutată în această săptămână la Palatul Cotroceni și obținută de Mediafax, stabilește o valoare de referință de 4. 000 de lei, cea mai mică dintre proiectele prezentate până acum.

În paralel, au fost modificate mai multe coeficiente și sporuri, astfel încât unele categorii ies mai bine decât în variantele anterioare, în timp ce altele ajung la salarii calculate mai mici. Salariul de bază este stabilit prin înmulțirea coeficientului aferent funcției cu valoarea de referință. Astfel, fiecare punct de coeficient valorează cu 100 de lei mai puțin decât în proiectul din iulie și cu 325 de lei mai puțin decât în prima variantă.

Una dintre cele mai importante modificări față de proiectele anterioare apare în Sănătate. Personalul care lucrează în condiții deosebit de periculoase în ATI, UPU, CPU, anatomie patologică, medicină legală, cardiologie și radiologie intervențională sau în activități de transplant va putea beneficia de sporuri cuprinse între 40% și 55% din salariul de bază. Pentru personalul dintr-o a doua categorie de condiții deosebit de periculoase, în care intră, între altele, TBC, psihiatria, oncologia, serviciile de ambulanță, blocurile operatorii și unitățile pentru arși, sporurile vor putea ajunge la 50%.

De asemenea, personalul sanitar care lucrează în cadrul programului normal în zile de repaus săptămânal sau de sărbători legale va primi un tarif orar cu 40% mai mare. Gărzile de urgență efectuate în afara programului normal în astfel de zile vor fi plătite cu un tarif cu 30% mai mare, iar medicii aflați în gardă la domiciliu vor primi 40% din tariful orar aferent salariului de bază.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *