Gazdele au deschis scorul în minutul 24, prin Iustin Doicaru, care a executat superb o lovitură liberă. Patru minute mai târziu, Eduard Radaslavescu a făcut 2-0.
Csikszereda a redus din diferență în minutul 35, prin Adam Czekus. Formația constănțeană a refăcut însă avantajul de două goluri înainte de pauză. Matteo Ahlinvi a înscris cu capul în minutul 40, iar Farul a intrat la vestiare cu 3-1.
Oaspeții au revenit în joc în minutul 69, când Czekus a reușit „dubla”. Scorul nu s-a mai modificat până la final, iar Farul s-a impus cu 3-2. În urma victoriei, Farul a ajuns la șapte puncte după patru etape și ocupă locul al treilea.
Csikszereda este pe ultimul loc, fără niciun punct, după patru înfrângeri. Echipele de start Farul Constanța : R. Munteanu – Bouzamoucha, Dican, Gustavo – Sîrbu, Njike, Ahlinvi, Țicu – Sylvestre, Doicaru, Radaslavescu; Rezerve: Buzbuchi, I.
Cercel, Larie, Kaminski, C. Ganea, Banu, N. Popescu, Vînă, Marincean, R.
Tănasă, Sima, I. Cojocaru; Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău. FK Csikszereda : Pap – Palmeș, Hegeduș, Szabo, Paszka – Csuros – Stahl, Tajti, Bodo, Czekus – Szalay; Rezerve: Karacsony, Botă, Anderson Ceara, Dolny, Eppel, Magyar, Noveli, Odor, Toth, Trif, Veres; Antrenor: Istvan Szabo.