Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Tadej Pogacar a câștigat de-o manieră impresionantă cel de-al cincilea său titlu în Turul Franței la ciclism . Rutierul sloven spune că în acest moment are nevoie „de un nou obiectiv.
” „Fiecare victorie este specială. Acesta este al șaptelea meu Tur (al Franței) și m-am clasat de șapte ori pe podium, cu cinci victorii. Ar fi greu să-mi imaginez chiar și scriind un roman.
Este incredibil”, a spus slovenul după victoria din Le Tour. De-a lungul timpului, Tadej s-a impus la edițiile din 2020, 2021, 2024, 2025 și 2026. El a fost vicecampion în 2022 și 2023, atunci când s-a impus rivalul Jonas Vingegaard.
„A fost o zi incredibilă”, a transmis Pogacar după o etapă finală spectaculoasă prin Montmartre și pe Champs-Elysees. „Sunt fără cuvinte, atmosfera a fost incredibilă, mă bucur atât de mult că s-a terminat și că am câștigat pentru a cincea oară” – Tadej Pogacar. Liderul UAE Emirates i-a egalat pe Jacques Anquetil, Eddy Merckx, Bernard Hinault și Miguel Indurain în panteonul legendelor ciclismului.
„Nu știu cum am reușit. Cel mai important lucru este să iubești ceea ce faci și să ai în jurul tău oameni în care poți avea încredere, care te ajută și sunt acolo pentru tine atunci când ești la cel mai jos nivel. Pe această fundație poți să-și construiești și să-ți urmărești visele.
Pentru a câștiga Turul Franței, trebuie să suferi mult doar ca să fii acolo. Și acum să-ți înfrunți cei mai mari rivali, toți în formă maximă. Da, am suferit.
Acum am nevoie de un nou obiectiv. Tocmai ne-am îndeplinit un vis, haideți să nu grăbim lucrurile, haideți să savurăm mai întâi acest moment”, a concluzionat Tadej Pogacar.
