Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Protest împotriva inechităților de la Carfil Brașov Salariații, plătiți cu salariul minim pe economie, în timp ce clubul pensionarilor și sinecuriștilor care conduce Carfil Brașov se îmbogățește Angajații de la Carfil Brașov, filială a Companiei Naționale ROMARM, au oprit munca ieri dimineață, declanșând o grevă spontană. Principalul motiv al nemulțumirilor este neplata salariilor și a tichetelor de masă aferente lunii trecute.
Sindicatele spun că situația este cu atât mai critică cu cât majoritatea angajaților sunt plătiți cu salariul minim pe economie. În timp ce muncitorii își strigă disperarea în curtea fabricii, conducerea companiei nu se poate plânge că o duce rău, dovadă fiind salariile mari pe care le încasează. Mai mult, structurile de conducere ale companiei s-au transformat într-un adevărat club al pensionarilor și al sinecuriștilor de meserie.
De la directorul general la membri ai Consiliului de Administrație, cei mai mulți dintre ei încasează, pe lângă lefurile grase, și pensii frumoase sau venituri din alte consilii de administrație. Nici președintele Consiliului de Administrație al societății nu se poate plânge, el încasând pentru câteva ședințe pe an 75. 000 de lei, aceasta fiind însă doar o mică parte din veniturile sale de anul trecut, care au totalizat echivalentul a 74.
000 de euro. Angajații de la societatea Carfil Brașov, care este organizată ca filială a companiei ROMARM, nu sunt la primul protest de anul acesta pentru a obține salarii mai mari, dar până acum nu au obținut nimic de la conducerea societății. O conducere care are salarii foarte bune, după cum reiese din declarațiile de avere și interese.
De exemplu, potrivit site-ul societății, directorul general este Mircea Petru Tanțău. El a încasat anul trecut un salariu net de 226. 000 de lei, în condițiile în care a fost numit în funcție în luna august.
La această sumă se mai adaugă și pensia de 9. 800 de lei pe lună (117. 600 de lei pe an).
El a fost numit director general la societatea Carfil SA prin Hotărârea Consiliului de Administrație (CA) nr. 19/20 august 2025 și la acea dată mai figura ca membru în CA la Tohan SA (contract de mandat nr. 1.
7/101/3 iunie 2025) și președinte CA la Fabrica de Pulberi Făgăraș (în baza hotărârii AGA nr. 2 din 28 februarie 2025). Acestei trei funcții ocupate simultan la societăți comerciale care au relații comerciale între ele și fac parte din industria de apărare patronată de Ministerul Economiei și Romarm i-au adus și o sesizare la Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) din partea sindicaliștilor de la Fabrica de Pulberi Făgăraș.
Potrivit ultimei declarații de avere aferente anului trecut el nu a mai trecut și faptul că a fost membru în CA-urile celor două societăți pe lângă calitatea de director general la Carfil Brașov. Pe lista pensionarilor din conducerea Carfil îi mai regăsim pe directorul tehnic Gigi Borcea, pe directorul Departamentului Cercetare Dezvoltare, Pop Sandu Tibi, sau pe directorul comercial Vețan Aurel. De exemplu, din declarația de avere a directorul tehnic Gigi Borcea aferentă anului trecut reiese că el a încasat de la Carfil Brașov un salariu net de 211.
787 de lei, la care s-a mai adăugat suma de 88. 000 de lei din pensie. Același statut de pensionar și director la compania de stat i-a adus venituri frumoase și directorului Departamentului Cercetare Dezvoltare, Pop Sandu Tibi, care a încasat un salariu net anual de 146.
276 de lei și o pensie de 130. 980 de lei. În ceea ce-l privește pe directorul comercial Vețan Aurel, el a fost ceva mai modest.
Din salariu i-au intrat pe card 105. 714 lei, iar din drepturile de pensie, 24. 000 de lei.
Dacă ne mutăm atenția spre Consiliul de Administrație al societății, nici aici surprizele nu lipsesc. Pe lista membrilor apare, de exemplu, un anume domn Marian Dumitru. De meserie angajat în companie de stat, membru în CA și pensionar.