EY Attractiveness Survey Romania 2026: România a atras atenţia investitorilor străini într-un an în care Europa a făcut un pas în spate: digitalizarea şi industrializarea au fost catalizatorul investiţiilor străine directe pe plan local România a înregistrat în 2025 a doua cea mai mare creştere a proiectelor de investiţii străine directe (ISD) din Uniunea Europeană (UE), după Grecia, urcând astfel două locuri în clasamentul indicelui european de atractivitate a investiţiilor străine directe, situându-se pe 9 la UE, arată studiul EY Attractiveness Survey Romania 2026. Evoluţia a fost susţinută de investiţiile în sectorul digital, dar şi cele industriale – maşini şi echipamente.

De asemenea, sectoare precum cel de software şi servicii IT au rămas încă puncte forte pe harta investiţiilor, după ce în mai multe ediţii ale studiului s-au clasat chiar la vârful domeniilor „tractor” al investiţiilor străine directe. În 2025, fluxurile de investiţii străine directe în România au revenit la 8,1 miliarde euro, în timp ce numărul proiectelor anunţate a crescut cu 16%, ajungând la 109, iar locurile de muncă generate de ISD au avansat cu 39%, până la 5. 710, mai arată studiul Attractiveness Survey Romania 2026.

Mai mult, datele arată că dinamica pozitivă din 2025 a fost susţinută în principal de investitorii deja prezenţi pe piaţă, care au ales să îşi extindă operaţiunile după validarea condiţiilor locale – forţă de muncă, costuri şi mediu operaţional. Iar atractivitatea României vine într-un context în care la nivel european lucrurile au luat o traiectorie descrescătoare. Astfel, proiectele de investiţii străine directe anunţate în Europa au scăzut cu 7% în 2025 faţă de 2024 şi au rămas cu 24% sub vârful din 2017, reflectând costuri ridicate ale energiei, incertitudine geopolitică, constrângeri financiare şi presiuni mai ample asupra competitivităţii în întreaga Europă, se arată în studiul citat.

„Menţinerea acestui context favorabil nu este însă garantată. Încrederea investitorilor străini în 2026 rămâne pozitivă, dar mai prudentă: 52% se aşteaptă ca atractivitatea României să se îmbunătăţească în următorii trei ani, dar în scădere de la 58% în anul anterior şi sub nivelul de 67% atins în 2024”, a spus Bogdan Ion, country managing partner în cadrul EY România şi Moldova. El adaugă că această tendinţă de temperare este semnalul pe care România trebuie să îl ia în serios.

„Momentumul din 2025 a fost real, dar el se poate estompa dacă nu este transformat în predictibilitate, livrare de infrastructură publică, o administraţie mai rapidă şi mai bine organizată, energie accesibilă, alocări mai eficiente ale ajutoarelor de stat şi acces mai bun la finanţare”, a adăugat Bogdan Ion care punctează faptul că după ce România a captat atenţia investitorilor străini într-un context economic dificil, trebuie să transforme acest lucru în încredere, an după an. „Următoarea etapă a investiţiilor străine nu va aparţine celei mai ieftine pieţe, ci aceleia care implementează cel mai bine măsurile pe care investitorii le aşteaptă”. De altfel, majoritatea investitorilor încă se aşteaptă ca atractivitatea României să se îmbunătăţească în următorii trei ani, arată datele din studiul EY Attractiveness Survey Romania 2026.

Însă, apetitul pentru investiţii s-a moderat, mai puţine companii intenţionând să înfiinţeze sau să extindă operaţiunile. La rândul lui, Peter Latos, partner şi liderul EY-Parthenon România, divizia EY care oferă consultanţă în strategie şi tranzacţii transformative, a observat că intrările de ISD din 2025 au fost în mare parte concentrate în sectoarele de producţie, tehnologie, transport şi logistică, construcţii şi energie, reflectând atractivitatea României ca hub solid de nearshoring, precum şi rolul său în tranziţia energetică europeană. „Nearshoring” este procesul prin care companiile relochează centrele de producţie din străinătate într-o tară mai apropiată de tara de origine a producătorului.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *