Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Expoziția va putea fi vizitată în perioada 16 iulie – 30 august 2026, la Muzeul Național de Artă Timișoara, în Galeria Arcada, Galeria L, Galeria Miloia și Galeria Parafraze Muzeul Național de Artă Timișoara, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, anunță că joi, 16. 07.
2026, începând cu ora 18:00, va avea loc vernisajul expoziției „Turning Point” cu lucrări ale absolvenților promoției 2026 de la Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Expoziția reunește cele mai valoroase proiecte de diplomă realizate în programelor de licență și master ale Facultății de Arte și Design, oferind o imagine amplă asupra diversității practicilor artistice, a abordărilor conceptuale și a direcțiilor de cercetare dezvoltate de noua generație de artiști vizuali. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 16 iulie – 30 august 2026, la Muzeul Național de Artă Timișoara , în Galeria Arcada, Galeria L, Galeria Miloia și Galeria Parafraze.
Cu această ocazie, publicul va avea acces la două noi spații expoziționale ale muzeului: Galeria Ciupe și Galeria SubMercyvă, deschise pentru prima dată vizitatorilor. Programul de vizitare este de miercuri până duminică, între orele 13:00 și 21:00. Citește pe Antena3.
ro Văzută de sus, lumea noastră pare de pe altă lume. Cele mai spectaculoase fotografii aeriene au fost premiate la un concurs × Citește pe LongevityMagazine. ro Matcha și căderea părului: poate această super-băutură verde să influențeze cu adevărat sănătatea părului?
Citește pe Fanatik. ro Ce au pățit doi suporteri spanioli înainte de meciul naționalei lor de la Cupa Mondială.