Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. La nici trei săptămâni de la promisiunea lui Zelenski, Rusia este atacată masiv de ucraineni, care par că încearcă să compenseze capacitatea scăzută de apărare, în lipsa echipamentelor de specialitate, cu inovațiile militare pe front susținute de evoluția tehnologică în domeniu și AI. Imagini cu cozile de ruși adunați la benzinării din cauza penuriei de combustibil cauzată de atacurile ucrainene ale rafinăriilor, dar și cu Moscova bombardată au făcut înconjurul presei internaționale și al rețelelor de socializare, fapte nemaivăzute în cei aproape 5 ani de război.

Pe de altă parte, odată cu succesele militare evidente ale Ucrainei, președintele american Donald Trump și-a schimbat semnificativ atitudinea față de Volodimir Zelenski, trecând de la umilirea publică a acestuia la Casa Albă la discuții vizibil îmbunătățite cu acesta. Dar a ajutat Trump, de fapt, Ucraina, oprindu-i ajutorul militar și economic? A contribuit la remotivarea și concentrarea și mai puternică a ucrainenilor pe front?

Iar faptul că SUA nu au mai trimis ajutor Ucrainei și, deci, nu au mai impus nici condiția de a nu a ataca Rusia, a ajutat Ucraina să se ”descătușeze” de această limitare și să atace Rusia? La ce asistăm, deci? Și, în acest context, ne putem aștepta la o cerere de armistițiu din partea Rusiei, am putea asista la un astfel de scenariu?

Și dacă da ce ar însemna asta pentru Putin? La toate aceste întrebări a răspuns pentru G4Media și Info Sud-Est istoricul Cosmin Popa, considerat unul dintre cei mai buni specialiști români în istoria Rusiei. Popa este vorbitor de limba rusă și a studiat la Moscova.

Este cercetător la Institutul de Istorie ”Nicolae Iorga” din București. Sursa foto: President of Ukraine (president. gov.

ua) Cosmin Popa: În momentul de față putem afirma că asistăm la o escaladare reciprocă a războiului, care are drept scop distrugerea lanțurilor logistice și tehnologice ale adversarilor, dezorganizarea traseelor de transport auto, feroviar și maritim și asigurarea premiselor tehnice pentru viitoarele crize umanitare care vor fi provocate de acest război. Ceea ce a intervenit nou este apariția capacității ucrainene de a provoca Rusiei aceste distrugeri, de a face Rusia să se „înece” cu propriul petrol, pe care nu-l mai poate rafina la un nivel comparativ cu cel al extracției și de a-i dezorganiza traseele de export al cerealelor sale, trasee care trec prin Marea de Azov și Marea Neagră. Luând în considerare și greutățile provocate de lipsa cantităților necesare de carburant sectorului agro-industrial rusesc și în egală măsură diverselor tipuri de transporturi, atunci avem în fața perspectiva unui început cert de criză a bunurilor de larg consum în Rusia, pe care Guvernul rus o va combate, în primul rând prin administrarea politică a deficitelor și un nou val de interdicții, pe lângă o creștere a importurilor.

De cealaltă parte, Ucraina încearcă un deficit acut de noi recruți, pe care înceracă să-l compenseze printr-un avans tehnologic rapid, care însă nu face decât să atenueze presiunea militară majoră pe care Rusia o exercită. Incapacitatea apărării ucrainene de a intercepta rachetele balistice, urmare a crizei de interceptori sau problemele tehnice pe care le pun noile drone reactive rusești, Gheran 4, care folosesc IA pentru stabilirea și urmărirea țintelor, pe lângă viteza și altitudinea superioră, ne fac să credem că fastul moment militar pe care îl traversează astăzi Ucraina nu va dura atât de mult. C.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *