Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase FERMA DUTTON pe SkyShowtime Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!
4Mind Sport 2024 Home » Articole » EXCLUSIV | Ce firme românești se află pe lista producătorilor care ar urma să construiască drone în parteneriat cu ucrainenii / Bugetul SAFE alocat este de 200 milioane de euro EXCLUSIV | Ce firme românești se află pe lista producătorilor care ar urma să construiască drone în parteneriat cu ucrainenii / Bugetul SAFE alocat este de 200 milioane de euro 01 sept. 2026 Adrian Popa • Articole –> SHARE: WhatsApp icon Sursa foto: Raul ARBOLEDA / AFP / Profimedia Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul AFT (Autonomous Flight Technologies) , OVES Enterprise , Orbotix Industries , BraveX și Qognifly sunt cele cinci firme românești selectate să construiască drone împreună cu parteneri din Ucraina în unui program SAFE (Security Action for Europe) de 200 de milioane de euro, au declarat pentru G4Media surse din industrie. Publicația StartupCafe a scris astăzi că a obținut de la Cancelaria Prim-Ministrului informația că a fost stabilită o listă cu firme din România care ar putea produce vehiculele aeriene fără pilot în parteneriat cu entități din statul vecin.
Potrivit surselor noastre, firmele din Ucraina agreate pentru proiect sunt Greentech , General Cherry și Edrone . „Au fost nominalizate, pentru proiectul cu Ucraina, tot firmele care vor produce drone pentru MAI și servicii”, a declarat una dintre sursele noastre. În acel proiect este vorba despre AFT și parteneriatele OVES Enterprise & Qognifly și BraveX & Orbotix.
Programul coordonat de MAI are o alocare cumulată de aproximativ 116 milioane de euro. Totuși, o parte semnificativă din banii SAFE pe care România îi cheltuiește pe drone vor merge către furnizori străini, precum Quantum Systems din Germania, ceea ce a nemulțumit unii jucători locali. Potrivit lui Emanuel Popp , general manager al companiei AFT, bugetul pentru firmele din România „a fost erodat de achizițiile de la firme din Europa”.
„Lupta nu este cu cele patru firme românești din proiect, ci cu miliardele date Rheinmetall și altora”, a declarat Popp, pentru G4Media. Acesta a mai spus că se simte amenințat și că este într-un război disproporționat cu marile companii din Occident. „Toți specialiștii cu adevărat buni vor fi mutați în Occident, capitalul va fi mutat și el, dependențele de tehnologiile externe vor fi menținute și ele.
Obiectivul de suveranitate strategică nu se va realiza”, a mai spus el. Ministerul Apărării Naționale (MApN) a confirmat pentru G4Media, în iunie, că dronele care ar urma să fie produse împreună cu Ucraina fac parte dintr-un proiect încadrat la achizițiile în comun prin instrumentul financiar european SAFE. România vrea să producă drone împreună cu Ucraina în unui proiect de 200 de milioane de euro finanțat prin SAFE.
În aprilie a avut loc în România o întâlnire între 15 producători ucraineni de drone, reprezentanți ai Guvernului, MApN și companii locale din industria națională de apărare. Evenimentul a avut ca scop crearea unor parteneriate între entități din cele două state. România are nevoie urgent de drone interceptoare, care pot fi folosite pentru a distruge vehiculele aeriene fără pilot de tip Shahed din dotarea Rusiei care îi încalcă în mod constant spațiul aerian.
Eliminarea acestor cu avioane de vânătoare este o operațiune costisitoare și nesustenabilă .