Potrivit Eurostat , în 2025, 23,9% dintre locuitorii Uniunii Europene declarau că locuința lor a beneficiat de lucrări de eficientizare energetică în ultimii cinci ani, comparativ cu 25,8% în 2023. România se situează sub media UE, cu doar 19,1% dintre locuitori care trăiesc în locuințe modernizate din punct de vedere energetic în ultimii cinci ani.
Bulgaria ajunge la 29,9%, Ungaria la 28,9%, iar Serbia, țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, la 20,9%. Diferențe mari între statele UE Cele mai multe locuințe modernizate din punct de vedere energetic se găsesc în Olanda, iar cele mai puține în Italia. În Olanda, 60,5% dintre locuitori trăiesc în locuințe modernizate pentru creșterea eficienței energetice.
În schimb, în Italia ponderea este de doar 2,6%, cea mai mică din Uniunea Europeană. Între cele două se situează Danemarca (34%), Franța și Slovenia (ambele cu 33,3%), respectiv Malta (7,8%) și Grecia (9,5%). Sărăcia încetinește renovările Datele Eurostat arată că persoanele expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială reușesc mai rar să investească în eficiența energetică a locuințelor.
În această categorie, doar 17,4% dintre europeni au declarat că locuința lor a fost modernizată în ultimii cinci ani. În cazul persoanelor care nu se confruntă cu dificultăți financiare, ponderea ajunge la 25,6%. Cele mai mari diferențe între cele două categorii au fost înregistrate în Olanda, Cipru și Danemarca, unde persoanele cu venituri mai mari au beneficiat într-o măsură mult mai mare de astfel de renovări.
Proprietarii își modernizează locuințele mai des decât chiriașii În Uniunea Europeană, 26,9% dintre proprietari locuiesc în case sau apartamente care au fost modernizate pentru a reduce consumul de energie în ultimii cinci ani. În cazul chiriașilor, ponderea este de 16,7%. Diferențe apar și în funcție de tipul locuinței.
30,5% dintre cei care locuiesc la casă au făcut astfel de lucrări, comparativ cu 16,6% dintre cei care locuiesc la bloc. Locuințele noi, facturi mai mici la energie Potrivit Eurostat, Persoanele care locuiesc în clădiri construite după 2011 au mai rar dificultăți în a-și încălzi locuința și au mai puține restanțe la plata facturilor de utilități decât cele care locuiesc în imobile mai vechi.