Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Cu o marjă strânsă de 52,8% față de 47,2%, alegătorii islandezi au respins ideea reluării procesului de aderare, care fusese suspendat în 2013. Deși referendumul nu a reprezentat un vot direct asupra aderării la UE în sine, islandezii au închis practic ușa, cel puțin pentru viitorul previzibil, privând blocul de un potențial nou membru promițător, al cărui proces de aderare ar fi fost relativ ușor.
Și chiar dacă Islanda este deja profund integrată în UE prin Spațiul Economic European și spațiul Schengen, decizia de a nu relua negocierile vine într-un moment delicat pentru bloc. Bruxellesul încearcă cu urgență să-și afirme puterea strategică în regiunea arctică în fața unei administrații americane beligerante, în timp ce strategia sa de extindere se confruntă cu dificultăți în a produce rezultate tangibile în Europa de Est. O primă analiză a rezultatului extrem de strâns sugerează că atitudinea fermă a președintelui SUA, Donald Trump, față de regiunea arctică nu i-a determinat pe islandezi să se apropie de UE.
Interesul său repetat pentru achiziționarea Groenlandei – precum și remarca sa care, uneori, a estompat distincția dintre teritoriul danez și Islanda – au subliniat importanța crescândă a unei regiuni cruciale pentru echilibrul de putere la nivel mondial. Poziția strategică a Islandei în Atlanticul de Nord a căpătat, prin urmare, o nouă importanță. Pentru susținătorii aderării la UE, poziția SUA a întărit argumentul conform căruia țara ar fi mai în siguranță în Uniunii.
Respingerea ar putea însemna că, pentru majoritatea populației insulei, aceste argumente nu au fost încă suficient de puternice pentru a depăși preocupările legate de suveranitate și controlul național. Campania a fost, în schimb, dominată de liniile de fractură binecunoscute care au modelat dezbaterea din Islanda privind aderarea la UE: controlul asupra pescuitului și agriculturii, suveranitatea și modelul economic al țării. Perspectiva negocierii gestionării sectorului pescuitului în Politicii comune în domeniul pescuitului a UE i-a speriat pe islandezi mai mult decât afirmațiile lui Trump cu privire la vecina Groenlanda.
Susținătorii opțiunii „Nu” s-au bazat, de asemenea, în mare măsură pe avertismentele conform cărora acordarea unui cuvânt mai greu de spus Bruxelles-ului în materie de politică economică s-ar face în detrimentul controlului național. Promotorii negocierilor nu au reușit să convingă opinia publică că beneficiile unei integrări politice depline ar compensa pierderea de autonomie pe care ar implica-o aderarea, în parte deoarece sprijinul din partea coaliției de guvernare a fost destul de modest. Prim-ministrul Kristrún Frostadóttir a descris în mare parte referendumul ca pe o oportunitate de a decide împreună asupra viitorului țării, subliniind cu prudență că este imposibil să se știe dacă beneficiile depășesc dezavantajele înainte de a negocia efectiv condițiile de aderare.
Pentru Bruxelles, simbolismul politic al votului este și mai negativ. UE încearcă să relanseze extinderea ca proiect strategic, în special de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, accelerând procesul pentru Ucraina și Moldova și menținând în același timp țările din Balcanii de Vest alături de UE prin investiții și parteneriate. Includerea Islandei, o democrație stabilă aliniată la normele UE, în rândul țărilor candidate ar fi oferit o perspectivă nouă asupra strategiei de extindere, demonstrând că aderarea rămâne atractivă pentru țările bogate și că UE se poate extinde în orice direcție.
În schimb, ceea ce ar fi putut fi o poveste de succes simplă s-a transformat într-un eșec de imagine pentru Bruxelles: chiar și o țară strâns aliniată poate considera aderarea ca fiind un pas prea mare.