Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life FERMA DUTTON pe SkyShowtime Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!

4Mind Sport 2024 Home » Articole » Eugen Tomac, fost candidat la funcția de premier, retras înaintea votului din Parlament: Nicușor Dan este în contact permanent cu liderii politici și poate desemna imediat un premier dacă există o majoritate stabilă Eugen Tomac, fost candidat la funcția de premier, retras înaintea votului din Parlament: Nicușor Dan este în contact permanent cu liderii politici și poate desemna imediat un premier dacă există o majoritate stabilă 09 aug. 2026 • 1850 Redacția • Articole –> SHARE: WhatsApp icon Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, a afirmat că șeful statului este în contact permanent cu liderii politici pentru depășirea crizei guvernamentale, transmite MEDIAFAX. Întrebat cine este în acest moment favoritul lui Nicușor Dan pentru funcția de premier, un tehnocrat sau un politician, Tomac a precizat că decizia va deveni cunoscută în momentul în care președintele va face desemnarea.

„Evident că în momentul în care președintele va decide cine este persoana desemnată pentru formarea unui nou guvern, atunci vom afla cu toții. În momentul de față, însă, ceea ce cred că este foarte important să reținem este că președintele este profund preocupat de nevoia de a depăși această criză politică prin care trecem”, a afirmat Eugen Tomac, la Antena 3 CNN. El a amintit că Nicușor Dan a făcut până acum două desemnări pentru funcția de premier.

„Amintesc că președintele a făcut până în prezent două desemnări pentru a depăși acest moment. Atunci când, pe 4 iunie, m-a propus pe mine pentru poziția de premier și după ce am consultat partidele și am constatat că nu pot ajunge în fața Parlamentului să primesc un vot de încredere cu o echipă formată din profesioniști, ne-am depus mandatul și, de asemenea, președintele a propus și o soluție politică care, din păcate, nu a primit vot de încredere din partea Parlamentului”, a precizat Tomac. Potrivit acestuia, de atunci, președintele se află într-un contact permanent cu liderii politici.

„De atunci până în prezent, președintele este într-un contact permanent cu toți liderii politici. Atât pe chestiuni ce țin de depășirea acestui impas în care ne aflăm și ne aflăm în acest blocaj tocmai pentru că partidele politice și-au autoimpus o serie de condiții la care nu vor să renunțe și cred că este nevoie de foarte multă flexibilitate și maturitate politică pentru a depăși acest moment”, a afirmat europarlamentarul. Tomac a mai spus că există două propuneri de premier venite din partea partidelor, făcând referire la Sorin Grindeanu, din partea PSD, și Siegfried Mureșan, susținut de PNL, USR și UDMR , însă niciuna nu este susținută de o majoritate stabilă.

„Avem și două propuneri din partea partidelor politice, dar niciuna dintre aceste propuneri venite din partea partidelor politice nu oferă și o soluție de majoritate stabilă care să valideze un nou guvern. Prin urmare, credem că în clipa în care partidele vor fi mult mai flexibile și vor da dovadă de mai multă deschidere pentru găsirea unui compromis rezonabil, evident că în acea clipă vom avea și o nouă desemnare”, a afirmat el. Întrebat cât mai poate aștepta România până la o nouă desemnare și dacă este corectă prelungirea crizei politice, Tomac a răspuns că problema „este în altă parte”.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *