Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Cum explică Nicușor Dan eșecul ultimelor runde de negocieri Președintele Nicușor Dan a anunțat miercuri că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un numitor comun privind Legea salarizării. Negocierile intense din ultimele luni, intermediate de Administrația Prezidențială, s-au încheiat fără un consens politic și social.

„Începând cu luna mai, Administrația Prezidențială a mediat o discuție între PSD, PNL, USR și UDMR pe tema legii salarizării. Din păcate, în ciuda negocieri lor intense din ultimele luni, cele patru partide nu au ajuns la un consens politic și social asupra legii”, a transmis Nicușor Dan. Șeful statului a criticat faptul că reforma a fost amânată ani la rând, începând din 2022.

„Această reformă esențială pentru întregul sistem bugetar nu ar fi trebuit să fie amânată ani la rând, începând din 2022. Am ajuns astfel ca un subiect atât de complicat și cu implicații sociale și economice majore să fie dezbătut sub o uriașă presiune a timpului”, a afirmat Nicușor Dan. Nicușor Dan a mai spus că partidele și-au respectat angajamentul de a nu depune separat în Parlament un proiect al Legii salarizării.

„De asemenea, trebuie remarcat faptul că partidele și-au respectat angajamentul de a nu depune separat un proiect al legii în Parlament, asumându-și împreună, potrivit acordului politic, pierderea celor 770 de milioane de euro aferente acestui jalon PNRR”, a afirmat șeful statului. Potrivit președintelui, partidele și-au asumat însă adoptarea legii până la sfârșitul acestui an și respectarea anvelopei salariale agreate cu Comisia Europeană. „Cel mai important, partidele și-au asumat necesitatea adoptării legii până la sfârșitul acestui an și respectarea, prin viitoarea lege a salarizării, a anvelopei salariale agreate cu Comisia Europeană”, a precizat Nicușor Dan.

„Această anvelopă nu va putea răspunde tuturor solicitărilor sindicale. Munca desfășurată în aceste luni și discuțiile cu sindicatele au clarificat foarte multe aspecte tehnice, legea fiind aproape finalizată din punct de vedere tehnicDecizia politică a partidelor va stabili cum va fi distribuită anvelopa salarială între diferitele categorii profesionale și, implicit, nivelul veniturilor pentru fiecare categorie profesională din sistemul bugetar”, a mai transmis Nicușor Dan Citește pe Antena3. ro Fiica unui fost deputat PSD a fost găsită moartă în judeţul Argeş.

Aceasta avea 22 de ani &times Citește pe LongevityMagazine. ro Tuberculoza se poate vindeca: campanie națională pentru prevenție și diagnostic precoce în România Citește pe Fanatik. ro Atenție, Universitatea Craiova!

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *