Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Primăria Arad /Călătorii dublate în Arad după ieftinirea transportului public Numărul biletelor vândute pentru transportul în comun din Arad s-a dublat în prima lună de la lansarea programului „1 leu pe zi”. Primăria a publicat primele rezultate ale inițiativei, prin care localnicii pot călători o zi întreagă cu autobuzul sau tramvaiul plătind un tarif simbolic de doar un leu.

Primăria Arad anunță că vânzările bilet elor la transportul în comun s-au dublat după ce au implementat programul „1 leu pe zi”. Numărul biletelor a crescut de la 36. 072, cele vândute în luna iulie, la 80.

556, în luna august. Practic, arădenii plătesc suma de un leu, primesc un bilet valabil 24 de ore și pot călători cu toate mijloacele de transport în comun pe raza municipiului. „Ne dorim să schimbăm treptat comportamentul de mobilitate în oraș și să îi convingem pe arădeni că transportul public poate fi o alternativă accesibilă și eficientă.

Creșterea înregistrată de la o lună la alta ne arată că suntem pe drumul bun”, a afirmat primarul Aradului. Reducerea este valabilă pentru toate categoriile de persoane, iar biletele se pot folosi atât pentru autobuz, cât și pentru tramvai. Citește pe Antena3.

ro 5000 de militari americani aflați de 200 de zile pe mare ancorează în Pattaya. Autoritățile thailandeze au emis „alertă de prostituție” &times Citește pe LongevityMagazine. ro Ce să faci când nu mai ai motivație: soluții simple care te pot ajuta Citește pe Fanatik.

ro Oferta „de refuzat” pe care Dinamo a primit-o din MLS pentru Cătălin Cîrjan.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *