Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Luni încep lucrările de punere în siguranță la blocul afectat de explozia din Rahova Lucrările de punere în siguranță a blocului afectat de explozia din Rahova încep săptămâna viitoare, a anunțat joi Primăria Capitalei. Decizia vine după ce experții au finalizat evaluările tehnice la toate cele 270 de apartamente vecine și a fost emis ordinul de reluare a șantierului.

Primăria Capitalei anunță că a finalizat etapele necesare pentru reluarea lucrărilor de punere în siguranță a bloc ului din Rahova afectat de explozia din luna octombrie a anului trecut. Constructorul a reînceput deja activitățile de organizare a șantierului, urmând ca de luni să intervină direct pe structură prin montarea unor stâlpi de susținere. „Încă de azi, constructorul și-a reluat organizarea de șantier, iar de luni, demarează lucrările propriu-zise.

Începe cu montarea așa-numiților „popi”. Sunt stâlpi temporari de susținere, care se pun doar pe scara blocului, conform proiectului tehnic. Muncitorii vor fi însoțiți în permanență de organele de cercetare penală”, a mai transmis PMB.

Primăria mai precizează că muncitorii vor fi însoțiți permanent de organele de cercetare penală pe durata lucrărilor. În luna octombrie a anului trecut a avut loc o explozie într-un bloc din apropierea Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”. În urma exploziei, patru persoane și-au pierdut viața și alte 20 au fost rănite.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *