Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Naționala României intră astfel în sferturile de finală. Sala Polivalentă Tulcea „Daniubus Arena”, inaugurată săptămâna trecută, a fost plină la capacitate maximă.

4. 600 de spectatori au fost alături de echipa României. „Spectatorii au fost al şaselea jucător astăzi (marţi, n.

r. ), fetele având nevoie de încurajări, pentru că emoţiile au fost mult prea mari pentru valoarea jocului de astăzi. A fost un meci pentru locul întâi în grupă.

Fetele au avut probleme serioase de abordare de la început, au intrat extrem de timorate. Nu mă aşteptam, pentru că, vă spuneam, e locul întâi în grupă şi atrage după sine un joc mai uşor pe viitor, dar spuneau de la început că nu se aşteptau să joace cu o sală arhiplină”, a declarat pentru Agerpres preşedinta Federaţiei Române de Baschet, Carmen Tocală. Şi în primele două partide, jucate zilele trecute, România a câştigat: 81-55 cu Azerbaidjanul şi 100-73 cu Islanda.

În clasament, România conduce cu 6 puncte (3 jocuri), urmată de Portugalia, 6 puncte (4 jocuri), Islanda, 5 puncte (3 jocuri), Olanda, 4 puncte (3 jocuri), Azerbaidjan, 3 puncte (3 jocuri). Miercuri vor avea loc ultimele partide din grupe, Azerbaidjan – Islanda (16:00) şi România – Olanda (18:30).

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *