Potrivit polițiștilor din Oradea, „pe șoseaua Borșului – D. N.
1, în municipiul Oradea, s-a produs un accident rutier”, sâmbătă, la ora 00:43. „Din cercetările efectuate de polițiștii rutieri la fața locului s-a stabilit că un bărbat, de 36 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea o motocicletă pe șoseaua Borșului – D. N.
1, dinspre localitatea Sîntion înspre municipiul Oradea, pe banda a doua de circulație, la pătrunderea în sensul giratoriu de la intersecția șoselei Borșului cu Calea Borșului, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, nu ar fi adaptat viteza de deplasare”. Acesta „ar fi pierdut controlul asupra direcției, ar fi lovit bordura care delimitează partea carosabilă de spațiul verde ce separă sensurile de circulație, și-ar fi continuat deplasarea în sensul giratoriu, unde ar fi lovit bordura care împrejmuiește spațiul verde amenajat în interiorul acestuia”. În urma impactului, „conducătorul motocicletei și o femeie, de 30 de ani, din municipiul Oradea, pasageră pe aceeași motocicletă, s-au dezechilibrat și au căzut pe partea carosabilă”.
Din nefericire, în urma accidentului rutier, bărbatul de 36 de ani și femeia de 30 de ani au suferit multiple leziuni. Acestea le-au provocat decesul la fața locului, potrivit autorităților. „Polițiștii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror, pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, au mai transmis aceștia.
