Două investiţii în turism, o pensiune cu spa în jud. Hunedoara, de 4,7 mil.
lei, şi dotarea unui complex de agrement cu karturi electrice în jud. Galaţi, de 2,9 mil. lei, au ajuns la final cu bani din Tranziţie Justă.
În Hunedoara, compania Arbo Turism, care operează un restaurant în Haţeg, a finalizat investiţia într-o pensiune de patru stele, cu şase camere şi centru de wellness. Proiectul a avut o valoare totală de 4,7 mil. de lei.
„Există atracţii turistice în zonă, dar cred că Haţegul, ca şi alte destinaţii interne au nevoie de o strategie de promovare. Vedem că suma cheltuită de români în străinătate este în creştere“, a precizat Adrian Botca, administratorul Arbo Turism, care deţine şi un restaurant în Haţeg. Dezvoltarea infrastructurii de cazare nu este suficientă pentru creşterea turismului.
Este nevoie şi de promovarea destinaţiei şi a atracţiilor turistice. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Exclusiv ZF. Dosarul privind tranzacţia prin care Raiffeisen cumpără Garanti a ajuns pe masa BNR.
Ce urmează? Scăderea producţiei de la Mioveni poate ajunge la Bistriţa, Zalău sau Lugoj într-un an în care tot mai mulţi taie locuri de muncă. Şase dintre cei mai mari furnizori ai Dacia au 23.
000 de angajaţi şi afaceri de 24 mld. lei La câţi membri a ajuns cel mai energic club: prosumatorii persoane fizice au montat împreună cât prosumatorii firme. Creştere susţinută în 2026 De ce landul german Saxonia-Anhalt a votat cu AfD, partidul extremist care mai are puţin şi ajunge la putere în Berlin: industria chimică a pierdut peste 90% din locurile de muncă după reunificarea Germaniei, oraşe mici, şomaj peste medie, creştere economică lentă, populaţie îmbătrânită, numărul imigranţilor în creştere Bursă.
Finanţe personale. Fondurile de acţiuni şi-au dublat numărul de investitori într-un an, de la 148. 000 în iulie 2025 la peste 310.
000 în iulie 2026 Businessul de lângă tine. Cum creştem împreună? Brandul de încălţăminte Alura lipeşte eticheta „made in Romania” pe mii de produse.
„E important să-ţi doreşti ca şi celălalt să reuşească, odată cu tine. Când o verigă din lanţ performează, toţi ceilalţi o fac” ZF Gen Z. Au 20 de ani fiecare, investesc la Bursă, unul face naveta Buzău-Bucureşti ca să înveţe antreprenoriat, altul stă cu bunicii, şi spun că teama lor cea mai mare nu e criza, ci să nu-şi atingă potenţialul ZF Agropower.
România poate deveni un pol pentru culturile de nişă precum migdale sau goji. Piaţa există, clima ne ajută, dar fermierii trebuie să se organizeze şi să scaleze producţiile Două investiţii în turism, o pensiune cu spa în judeţul Hunedoara, de 4,7 mil. lei, şi dotarea unui complex de agrement cu karturi electrice în judeţul Galaţi, de 2,9 mil.
lei, finalizate cu bani din Tranziţie Justă Bursa de Valori Bucureşti rămâne prima în Europa după un august brutal: plus 42% în acest an şi plus 67% pe ultimele 12 luni. Ungaria este pe plus cu 33,1% în acest an, Polonia cu 31,3%, Austria şi Norvegia cu 28,8%, Grecia cu 27,4%, Bulgaria cu 22,9%. Cum transformăm acest entuziasm în finanţare: tema ZF Piaţa de Capital din 25 septembrie Urmează ZF Health & Pharma, 28-29 septembrie.
Simona Cocoş, director general al producătorului de medicamente Zentiva România şi Moldova, vine la conferinţa ZF Health & Pharma CEC Bank pentru afaceri româneşti. Călin Cozma, preşedinte executiv al FPIOR: Capcana în care a intrat turismul românesc – concesiuni pe doi ani şi un sezon de două luni, pentru investiţii care se amortizează în zece. Subinvestiţia nu este o eroare a antreprenorilor, ci singura decizie raţională ZF 15 minute cu un antreprenor.
Care este povestea Videt, o afacere care a pornit cu doar 500 de euro în online? Retailerul de optică a ajuns la 15 magazine şi vrea să îşi dubleze reţeaua în următorii trei ani.