Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Două copile au ajuns la Urgențe după un incident la o instalație de agrement Două fetițe, în vârstă de 9 și 11 ani, au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în această seară în timp ce foloseau o mașinuță cu fise. Potrivit șefului Serviciului de Ambulanță Bihor, dr.

Liciniu Venter, incidentul s-a petrecut în incinta Ștrandului Apollo, iar cele două minore sunt în stare stabilă, conștiente și cooperante, scrie bihon. ro Deși, inițial, familiile au refuzat transportul la spital, ulterior fetele au fost duse la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor pentru investigații suplimentare. Conform informațiilor preliminare, una dintre fetițe se afla pe mașinuța cu fisă în momentul în care ar fi fost electrocutat ă.

Cea de-a doua minoră, aflată în apropiere, a încercat să se apropie de aceasta și ar fi fost afectată la rândul ei de curentul electric. Surse apropiate anchetei indică faptul că unul dintre simulatoarele din zona de agrement s-ar fi defectat, provocând incidentul. În ciuda sperieturii, cele două fete s-au putut deplasa singure către echipajele medicale sosite la fața locului pentru acordarea primului ajutor.

La fața locului au ajuns și inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bihor, care au demarat verificări privind condițiile de funcționare ale operatorului economic și documentele de autorizare. Potrivit lui Békéși Csaba, șeful ANPC, spațiul în care funcționează unitatea este închiriat, iar firma care operează echipamentele are sediul în județul Harghita. „Spațiul este în chirie, iar operatorul este din Harghita.

L-am invitat la sediul CJPC Bihor cu toate documentele. În acest moment, unitatea este închisă și va rămâne închisă până la clarificarea situației și analizarea documentelor de autorizare și funcționare”, a afirmat Békéși Csaba. Inspectorii Protecției Consumatorilor continuă controalele pentru a stabili dacă echipamentele respectau normele de siguranță și dacă operatorul deținea toate autorizațiile necesare.

Până la finalizarea anchetei și clarificarea tuturor aspectelor legate de funcționarea instalațiilor, activitatea unității rămâne suspendată. Autoritățile urmează să stabilească dacă incidentul a fost provocat de o defecțiune tehnică, de lipsa unor măsuri de siguranță sau de alte nereguli care ar putea atrage sancțiuni pentru operatorul economic. Citește pe Antena3.

ro Plajele din Grecia sunt „invadate” de „pești iepure”. Crucea Roșie avertizează turiștii să aibă grijă la mușcăturile lor &times Citește pe LongevityMagazine. ro Matcha și căderea părului: poate această super-băutură verde să influențeze cu adevărat sănătatea părului?

Citește pe Fanatik. ro Obiceiul care o obsedează pe Alessia Năstase.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *