Dominic Marcu a încheiat Trofeul Sinaia cu o nouă victorie la Categoria III și cu locul al șaptelea în clasamentul Open. Etapa a avut o însemnătate specială pentru Marcu, fiind organizată chiar în orașul său, fiind prima aici când acesta a concurat fără sprijinul tatălui său, care a decedat în primăvara acestui an.

Astfel, Dominic a considerat cursa de la Sinaia una în memoria celui care i-a insuflat dragostea pentru motorsport. Mii de spectatori au fost prezenți în weekend la Sinaia, iar mulți dintre ei au trecut prin paddockul echipei sale. Publicul a putut vedea de aproape Tesla de competiție pilotată de Dominic, dar și un Cybertruck prezentat drept un exemplar unic în România.

Traseul, principala provocare Principala provocare pentru Dominic a rămas însă traseul. Pilotarea unei mașini electrice de aproximativ 1. 000 de cai-putere pe străzile din Sinaia presupune precizie maximă.

Puterea este disponibilă instantaneu, iar spațiul pentru corectarea unei erori este extrem de redus. Marcu a reușit să gestioneze fără probleme cele două manșe de concurs și să obțină din nou primul loc la grupa sa. Astfel, el a ajuns pe poziția a șaptea în clasamentul Open, în fața mai multor automobile construite special pentru competițiile de viteză în coastă.

Dincolo de rezultatul sportiv, povestea weekendului a fost completată de debutul pe traseu al partenerei sale, Anca Angheloiu. După ce a urmat școala de pilotaj, aceasta a ajuns pentru prima dată la volan pe traseul urban de la Sinaia. Anca a efectuat două urcări demonstrative, tot la comenzile unui model Tesla.

Chiar dacă manșele sale nu au avut miză competițională, experiența a reprezentat primul contact direct cu traseul pe care Dominic concurează încă de la începutul carierei. Dominic Marcu: Sunt convins că, tata, de acolo de Sus, se bucură pentru noi Pentru cei doi, etapa de la Sinaia a devenit astfel mai mult decât o simplă participare în Campionatul Național de Viteză în Coastă. Dominic a obținut o nouă victorie la grupă și un loc în top 10 la Open, iar Anca a parcurs pentru prima dată, din postura de pilot, drumul pe care până acum îl urmărea din cadrul echipei.

„Sinaia este întotdeauna o etapă specială pentru mine, pentru că este cursa de acasă și cunosc foarte mulți dintre oamenii care vin să ne susțină. Să pilotezi o mașină electrică de aproximativ 1. 000 de cai-putere pe un traseu atât de îngust, printre borduri, este o provocare uriașă.

Mă bucur că am câștigat din nou grupa și că am terminat pe locul șapte la Open. Weekendul a fost cu atât mai frumos cu cât Anca a făcut primele sale urcări pe traseu, după absolvirea școlii de pilotaj. A fost o experiență pe care am trăit-o împreună, în fața publicului de acasă.

Sunt convins că, tata, de acolo de Sus, se bucură pentru noi”, a afirmat Dominic Marcu. Următoarea etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă va avea loc în perioada 12-13 septembrie la Râșnov.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *