Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Dominic Fritz nu putea lua acest imobil nici măcar pe hulitul decret În Timişoara, oraşul-martir ar Revoluţiei române, primul oraş liber de comunism încă din 20 decembrie 1989, încă mai există Comitetul Provizoriu al Sfatului Popular al Municipiului Timişoara. Iniţial, am crezut că este vorba despre o fostă clădire a autorităţilor comuniste din anii ’50, transformată în muzeu, pentru aducere aminte, dar şi pentru a arăta generaţiilor viitoare împotriva cui s-au luptat eroii de la Timişoara.
Pentru ce s-a murit în Piaţa Operei, pe treptele Catedralei, pentru ce oameni care nu voiau decât libertate şi un trai normal au fost împuşcaţi mortal, trupurile le-au fost furate din morga, transportate la Bucureşti şi arse la Crematoriul Cenuşa în mare secret, iar rămăşiţele lor aruncate la canalizare. Am căutat pe harta oraşului acest edificiu. Nu există.
Şi inteligenţa artificială s-a dovedit neputincioasă. De Sfatul Popular şi Comitetul Provizoriu, nu auzise niciun robot. Nici măcar cei mai performanţi.
Cu speranţa că poate vom găși la Comitetul Provizoriu măcar o fotografie cu tovarşul Gheorghiu Dej, care a băgat spaima în burgheji, sau poate să fim şi mai norocoşi şi să găsim vreo imagine cu Ana Pauker sau Teohari Georgescu, să ne facem un selfie, ne-am adresat OCPI Timiş, să ne spună unde se află edificiul. Răspunsul ne-a dezamăgit. Speranţele noastre într-o întâlnire, fie şi doar într-o poză cu cei care au adus comunismul pe şenilele tancurilor sovietice în România, s-au spulberat.
OCPI ne-a răspuns că… nu ne poate răspunde. Probabil că vă amintiţi balamucul din stradă, din faţa imobilului din strada C.
D. Loga nr 52. Când primarul Dominic Fritz , însoţit de executori judecătoreşti şi trupe de jandarmi a golit imobilul respectiv.
A spus atunci, filmat din toate unghiurile, că, în sfârşit, primăria a învins mafia imobiliară din Timişoara. Că se va reinstaura dreptatea. Că imobilul, care nu este nou, este din perioada interbelică, deci a aparţinut cuiva, care are tot dreptul să şi-l revendice, iar dacă nu mai este în viaţă, să-l revendice moştenitorii, este în proprietatea primăriei.
Clipul de luare în posesie de către statul român a imobilului, prin domnul primar Fritz, se încheia cu acesta, aşezat în una dintre camerele goale ale micului pălăţel, spunând că abia aşteaptă să vadă copiii jucându-se pe acolo, pentru că Primaria Timişoara, condusă de domnia sa, are de gând să facă acolo o grădiniţă. Mai bine spunea că face grădiniţă la Sfatul Popular al Comitetului Provizoriu Timişoara, că era tot aia. Pentru că imobilul aparţine acestei instituţii pe care o tot căutăm şi nu o găsim.
Să începem cu începutul. Decretul 92 din 19 aprilie 1950 emis de Consiliul de Stat al Republicii Populare Române. Ce cuprinde acest decret la primul capitol: Pentru întărirea şi dezvoltarea sectorului socialist în economia R.
P. R; pentru asigurarea unei bune gospodăriri a fondului de locuinţe supuse degradării din cauza sabotajului marei burghezii şi a exploatatorilor care deţin un mare număr de imobile; pentru a lua din mîna exploatatorilor un important mijloc de exploatare; Se naţionalizează imobilele prevazute în listele anexe, înregistrate la Cancelaria Consiliului de Ministri sub Nr. 543 din 14 Aprilie 1950, care fac parte integrantă din prezentul decret şi la a caror alcătuire s-a ţinut seama de următoarele criterii: 1.
Imobilele clădite care aparţin foştilor industriasi, foştilor moşieri, foştilor bancheri, foştilor mari comercianţi şi celorlalte elemente ale marei burghezii. 2. Imobilele clădite care sunt deţinute de exploatatorii de locuinţe.
4. Imobilele în construcţie, clădite în scop de exploatare, care au fost abandonate de proprietarii lor, precum şi materialele de construcţie aferente oriunde s-ar afla depozitate. 5.