Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. „Clubul CFR 1907 Cluj își exprimă regretul și profunda tristețe pentru pierderea fostului nostru jucător, Radu Mărginean, care s-a stins din viață prea devreme, la vârsta de doar 43 de ani. Radu Mărginean a făcut parte din generația care a scris una dintre cele mai frumoase pagini din istoria clubului, contribuind la parcursul remarcabil al CFR-ului în Cupa UEFA Intertoto din 2005 și aducând numeroase bucurii suporterilor noștri.
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndurerate! ”, transmite fosta campioană a României pe rețelele sociale.
„Radu Mărginean a făcut parte din una dintre cele mai talentate generaţii de fotbalişti arădeni de după 1989 şi a avut un rol important în echipa UTA-ei care a obţinut promovarea pe prima scenă, în 2002. Internaţional de tineret al României, Radu a avut o carieră importantă în fotbalul românesc, bifând peste 200 de apariţii în Liga 1 pentru UTA, FC Bihor, CFR Cluj şi Gloria Bistriţa. După încheierea carierei de jucător, a rămas aproape de clubul nostru, activând ca antrenor în Academiei UTA şi contribuind la formarea noilor generaţii de fotbalişti.
Gândurile noastre sunt alături de familia şi prietenii lui Radu Mărginean. Dumnezeu să îl odihnească în pace! ”, este mesajul clubului UTA, o altă formație la care Mărginean a evoluat.
De-a lungul carierei, Radu Mărginean a jucat la UTA Arad, FC Bihor Oradea și Gloria Bistrița.