Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sursa foto: Hepta. ro/bilanțul morților americani crește la 16 Doi militari americani au fost uciși în Iordania, marcând, potrivit CNN, primele decese din rândul armatei americane de la ultima escaladare a conflictului cu Iranul, de la cea mai recentă etapă a războiului declanșată în urmă cu câteva luni.
Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a confirmat decesele într-o postare pe platforma X, relatează AFP, dpa și Anadolu. „Pe 17 iulie, doi militari americani aflați în Iordania au fost uciși în luptă, în timp ce Comandamentul Central al SUA și forțele aliate se apărau împotriva atacurilor cu rachete balistice și drone iraniene”, a detaliat comandamentul, adăugând că un militar rămâne dispărut în luptă. Alți patru militari americani, evacuați la spitale din Iordania, au fost externați între timp, iar personalul care a suferit răni ușoare și-a reluat activitatea.
Din respect pentru familii, CENTCOM nu va face publică identitatea militarilor decedați decât la 24 de ore după notificarea oficială a rudelor apropiate. Potrivit Axios, cel puțin două rachete balistice iraniene au lovit sâmbătă baza aeriană Muwaffaq Salti din Iordania, care găzduiește trupe americane și avioane de vânătoare. Imagini apărute pe rețelele sociale au arătat impactul celor două rachete și fum gros ridicându-se din zonă.
Cea mai importantă bază militară americană din Iordania este situată la Azraq, la circa 100 de kilometri nord-est de Amman, iar peste 50. 000 de militari americani sunt desfășurați, în prezent, în întreaga regiune a Orientului Mijlociu, potrivit CENTCOM, citat de CBS News. Ultimele decese ridică numărul total al militarilor americani uciși în războiul cu Iranul la 16, potrivit unei actualizări citate de MSNBC, față de cei 14 raportați vineri de Sistemul de Analiză a Victimelor din Domeniul Apărării (Defense Casualty Analysis System).
Sute de alți militari au fost răniți de la începutul operațiunilor. Pe partea iraniană, bilanțul e considerabil mai mare: cel puțin 12 persoane au fost ucise în Iran doar în ultima zi, în urma loviturilor americane, ridicând totalul deceselor la 50 de la începutul acestei etape a războiului, potrivit Ministerului Sănătății din Iran, citat de CNN. Cel puțin 500 de persoane au fost rănite de la 27 iunie, când armistițiul fragil din regiune a început să se destrame, inclusiv cinci femei și doi copii uciși doar în ultima lună, potrivit purtătorului de cuvânt al ministerului, Hossein Kermanpour.
SUA au bombardat Iranul pentru a șaptea noapte consecutivă, vineri spre sâmbătă, iar loviturile de vineri au fost executate cu avioane de vânătoare, drone și nave de război, vizând „zeci de ținte militare iraniene, precum instalații de supraveghere de coastă și apărare aeriană, infrastructură logistică militară și capacități maritime”, potrivit CENTCOM. Pe 16 iulie, forțele americane au distrus, de asemenea, instalația Chahbahar Shahid Kalantari. Teheranul a ripostat lovind din nou ținte în Iordania, Kuweit și Bahrein și amenințând cu o „ofensivă totală”.
Iranul a închis din nou Strâmtoarea Hormuz – un factor esențial pentru desfășurarea conflictului, dat fiind rolul strategic al strâmtorii în transportul global de petrol. Guvernul iranian a comunicat sâmbătă că acordul-cadru convenit cu Statele Unite nu mai este valabil , acuzând Washingtonul că și-a încălcat obligațiile asumate prin memorandumul de înțelegere semnat de președinții celor două țări la 17 iunie, la Islamabad, pentru încetarea ostilităților. Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei , a acuzat Statele Unite că au încălcat în mod repetat memorandumul, afirmând că aceste acțiuni demonstrează că semnătura președintelui american Donald Trump este „complet lipsită de valoare și de credibilitate”, relatează Reuters, AFP și Anadolu.