Acesta afirmă că a solicitat spitalelor din țară necesarul de personal și că, anterior, a reușit să împiedice reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Alexandru Rogobete „De trei zile, cei care nu au argumente, dar aleg să urle și să dezinformeze în necunoștință de cauză, mă acuză că nu am făcut nimic pentru memorandumul pentru deblocarea posturilor din sănătate.

Adevărul este simplu! Procesul pentru realizarea memorandumului a început în mandatul meu, în luna aprilie 2026. Vă las documentul oficial prin care am solicitat tuturor spitalelor din România să transmită necesarul de personal medical.

Așa începe legal și administrativ un astfel de demers. De ce nu am început mai devreme? Pentru că în ianuarie am dus o altă luptă, mult mai importantă: am oprit tentativa de reducere cu 10% a veniturilor personalului medical.

Am insistat, am argumentat și am reușit ca sănătatea să fie exceptată de la acea măsură. Așadar, în timp ce unii inventau povești, eu apăram veniturile celor care salvează vieți și pregăteam deblocarea posturilor din sistem. Acum, că documentele oficiale sunt publice, ce mai spuneți?

Veți continua să mințiți și să dezinformați sau veți avea decența să recunoașteți adevărul? Cum facem cu toatǎ dezinformarea împinsǎ de voi? O sǎ fie bine!

”, a postat Rogobete. Guvernul a aprobat marțu deblocarea a 6. 850 de posturi în sistemul public de sănătate, dintre care 6.

452 pentru spitale și 398,75 pentru serviciile de ambulanță , cele mai multe fiind destinate asistenților medicali, personalului auxiliar și medicilor. Decizia permite unităților sanitare să înceapă imediat concursurile de angajare, Ministerul Sănătății considerând măsura esențială pentru reducerea deficitului de personal și asigurarea continuității actului medical.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *